Virgil Popescu pune Romania in centrul unor anunturi de ultim moment, iar asta pentru ca ele vizeaza viitorul tarii noastre, si asta pentru ca puteti vedea mai jos, ca el a avut o serie de intalniri foarte importante pentru a asigura securitatea energetica a Romaniei pentru urmatorii ani de zile, ceva extrem de important.
Virgil Popescu explica mai jos ce intalniri a avut in Azerbaidjan, si nu numai, cu diversi reprezentanti ai tarii, dar si ai altor tari care pot oferi Romaniei tot ceea ce are nevoie pentru a beneficia din plin de pe urma solutiilor care sunt disponibile pentru asigurarea securitatii sale energetice la ora actuala, dar si pentru viitor.
“Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu Cristina Lobillo Borrero, director al Energy Policy–Directorate−General for Energy, de la Comisia Europeană, care a participat la #BakuEnergyWeek. Am discutat despre #RePowerEU și despre investițiile în sectorul energetic pe care le facem în România. Vom continua dialogul pentru a direcționa fondurile din #RePowerEU către cele mai necesare proiecte.
M-am bucurat să mă revăd astăzi, la Baku, cu Geoffrey Pyatt, Secretar de stat adjunct pentru resurse energetice, Departamentul de Stat al SUA, un bun prieten al țării noastre. Am discutat despre ultimele evoluții ale parteneriatului dintre România și SUA pentru dezvoltarea programului nuclear civil.
Dar și despre ajutorul pe care îl oferim în continuare Republicii Moldova și Ucrainei. I-am transmis că România poate acționa ca hub energetic regional pentru transportul gazelor din Azerbaidjan în Europa, dar și către Ucraina și Republica Moldova. Cooperarea dintre statele noastre este una puternică și de viitor.
Proiectul coridorului de energie verde prinde contur. Astăzi am avut o nouă întâlnire de lucru a comitetului unde se discută, în termeni concreți, pașii pentru demararea și finalizarea proiectului coridorului verde, ce pornește de la Marea Caspică pana la Marea Neagră. Au participat partenerii din Azerbaijan, Georgia și Ungaria. De asemenea, a participat, în calitate de invitat, prin VTC, ministrul bulgar al energiei. Vecinii noștri și-au exprimat dorința de a se implica și ei în acest proiect de anvergură.
Dialogul a fost unul constructiv și de substanță și sunt încrezător că vom finaliza acest proiect important. Am avut o întâlnire de lucru, la Baku, cu ministrul Economiei din Azerbaijan Mikayil Jabbarov. Am discutat despre direcțiile viitoare ale relațiilor bilaterale, despre întărirea cooperării economice dintre țările noastre. Am continuat dialogul și pe marginea inițiativelor care vizează consolidarea parteneriatului în domeniul energiei, inclusiv extinderea portofoliului Socar în România. Îi mulțumesc ministrului Jabbarov pentru deschidere și susținere.”