Armata Romana anunta in mod oficial participarea la exercitiul multinational ADRIATIC STRIKE 23, unul de importanta mare pentru Fortele Aeriene Romane, care reprezinta tara noastra cu multiple aparate de zbor, in perioada 2 – 9 iunie a acestui an.
Armata Romana spune ca acest exercitiu multinational se desfasoara in baza aeriana Cerklje din Slovenia, acolo participand aparate de zbor ale mai multor tari din cadrul NATO, si mai multe detalii despre ceea ce se intampla, puteti citi mai jos.
Forțele Aeriene Române, la exercițiul multinațional „ADRIATIC STRIKE 23”.
În perioada 2-9 iunie 2023, un detașament format din 33 de militari și două elicoptere IAR-330 SOCAT din cadrul Bazei 95 Aeriană din din Bacău participă la exercițiul ,,ADRIATIC STRIKE 23”, care are loc în Baza Aeriană Cerklje din Slovenia.
Exercițiul multinațional are ca obiectiv consolidarea tehnicilor pentru executarea misiunilor de sprijin aerian apropiat, perfecţionarea instruirii echipajelor detaşamentului pentru a fi în măsură să-şi îndeplinească misiunile în cadrul naţional şi ca forţă de răspuns a NATO şi realizarea schimbului de experienţă privind tehnici și proceduri.
Detașamentul Bazei 95 Aeriană va executa misiuni de sprijin aerian apripiat (CAS), sub coordonarea echipelor de control aerian tactic (TACP) aliate, cu trageri reale în poligonul Pocek, cu tunul de bord cal. 20mm și cu proiectile reactive nedirijate (PRND) cal. 57mm, pe timp de zi și de noapte.
La acest exercițiu multinațional, găzduit pentru al unsprezecelea an consecutiv de către Slovenia, sunt implicați aproximativ 800 de participanți din 30 de țări.
This post was last modified on iun. 5, 2023, 5:17 PM 17:17