Ministrul Educatiei a anuntat in mod oficial in aceasta seara o serie de masuri de ultima ora, ele fiind directionate special pentru profesorii din Romania, Ligia Deca vorbind despre noua decizie a Guvernului Romaniei cu privire la o Ordonanta de Urgenta pentru cresterea salariilor profesorilor din sistemul de invatamant.
Ministrul Educatiei explica mai jos pentru profesori si elevi, ceea ce aduce aceasta Ordonanta de Urgenta, ea fiind gandita special pentru a readuce cadrele didactice la catedre, Ligia Deca discutand cu sindicalistii din invatamant cu privire la aceste masuri inainte ca documentul sa fie adoptat in sedinta de Guvern.
“A fost publicată, în consultare, Ordonanța de urgență a Guvernului pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, prin care se va acorda o creștere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. Precizăm că suma prevăzută în textul ordonanței asigură, începând cu 1 iunie, o creștere 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐞, pentru personalul didactic, de peste 25% față de nivelul salariilor din luna mai 2023. Procentual, cele mai mari creșteri sunt pentru debutanți.
La articolul I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, după alineatul (11) se introduc trei noi alineate, alin. (12) – (14) cu următorul cuprins: (12).
Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. I, Cap. I lit. A la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022. (13) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
Salariile de bază aflate în plată pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educației nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ, se majorează cu suma de 1300 de lei fiecare.
Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază stabilite potrivit alin.(1^1) pentru personalul nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează cu suma de 400 de lei fiecare. Această sumă se acordă și pentru personalul nedidactic încadrat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.”
This post was last modified on iun. 11, 2023, 9:15 PM 21:15