Ministrul Sanatatii anunta o Ordonanta de Urgenta noua a Guvernului Romaniei, care are menirea de a aduce o serie de beneficii importante pentru o buna parte dintre cadrele medicale din Romania, Alexandru Rafila dorind ca ei sa beneficieze de vouchere de vacanta, care pot fi folosite doar in Romania, conform ministrului PSD.
Ministrul Sanatatii explica mai jos ce fel de masuri prevede aceasta Ordonanta de Urgenta pe care Guvernul Romaniei vrea sa o adopte in perioada imediat urmatoare, ea fiind necesara si pentru a acoperi o parte dintre cererile sindicatelor din sanatate pentru a evita greva generala, Alexandru Rafila lucrand si la alte masuri.
“Pentru a elimina inechitățile și discrepanțele din rândul salariaților din unitățile sanitare publice propunem acordarea contravalorii voucherelor de vacanță pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice, precum şi în cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.
Prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Pentru anul în curs, dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică pentru personalul care, până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, nu a beneficiat de vouchere de vacanță, acordate în condițiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Plata contravalorii voucherelor de vacanță pentru personalul prevăzut la alin. (1) din textul supus aprobării se face în baza unui contract distinct, de natură civilă, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unității sanitare, al cărui model este stabilit prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care se aprobă în termen de maximum 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Guvernul intervine printr-o măsură urgentă în favoarea personalului încadrat în unităţile sanitare publice, precum şi în cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, căruia îi cresc veniturile reale, garantându-se beneficiul voucherelor de vacanță. Prin derogare de la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.
Cu modificările și completările ulterioare, contravaloarea voucherelor de vacanță pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice, precum şi în cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.”