Ministrul Sanatatii a decis sa-i instiinteze in mod oficial pe romanii din intreaga tara, prin anunturi de ultim moment, cu privire la datele la care putem astepta deschiderea spitalelor regionale noi din Romania, iar asta pentru ca Alexandru Rafila afirma ca in cazul unora proiectele sunt chiar avansate, ceea ce este o veste excelenta pentru noi toti.
Ministrul Sanatatii explica mai jos si ce masuri majore se iau pentru ca aceste spitale noi sa aiba si personalul calificat de care au nevoie pentru a functiona, totul deoarece Alexandru Rafila ne aduce in atentie faptul ca simpla finalizare a constructiei, si dotare a spitalelor, nu este suficienta pentru ca ele sa poata functiona asa cum trebuie.
“Avanseaza foarte rapid cele 3 spitale regionale, s-a incheiat proiectarea la Iasi, si se incheie si cea de la Cluj. Cred ca in jumatatea anului anului 2027 este termenul ca cel putin unul dintre ele sa fie finalizat, Iasiul este cel mai avansat, urmeaza Clujul si ulterior Craiova. Dar faptul ca avem deja proiectul tehnic, nu un studiu de fezabilitate, sau ceva de genul acesta, ci un proiect complex, este relevant.
In toamna vor incepe sapaturile pentru organizarea de santier la Iasi, in plus am reusit sa repornim cele 3 proiecte pentru centrele de arse. Am ramas cu o trauma, la nivel de societate, din cauza pacientilor cu arsuri intinse. Se lucreaza deja la Timisoara, celelalte 2 sunt in Tirgu Mures si la Bucuresti la Grigore Alexandrescu. Aceste proiecte erau blocate si sunt din nou functionale.
Cred ca 2026 – 2027 vor fi anii cu cele mai multe inaugurari de proiecte de investitii incheiate, si am vazut la un moment dat un soi de ironie ca ministerul s-a transformat intr-unul al constructiilor si investitiilor, dar cred ca avem nevoie de asa ceva. Lucram incat sa avem si personal, o reforma si o strategie de resurse umane am publicat-o anul trecut deja.
Pentru a putea face acest lucru, sa asiguram personalul necesar, cel putin la spitalele regionale am organizat un soi de comisii mixte in care am introdus si universitatile de medicina din orasele respective, care sa poata sa asigure la data darii lor in folosinta si personalul de care este necesar pentru a putea functiona spitalele respective.
Multa lume se gandeste la investitiile in sanatate, fara sa tina cont de personalul calificat, sau inalt calificat, de care este nevoie pentru ca aceste noi spitale sa ofere servicii medicale, altfel transformam investitiile in niste muzee, iar eu nu-mi doresc acest lucru, si incercam sa gasim o solutie, pentru ca impreuna cu universitatile sa gasim personalul calificat necesar.”