Ministerul Apararii transmite in mod oficial 2 foarte importante anunturi de ultima ora, iar in centrul lor stau atat Armata Romana, cat si NATO, primul dintre ele vorbindu-ne despre o intrevedere a secretarului de stat pentru relatii internationale cu ambasadorul Japoniei in Bucuresti, cu detalii mai jos.
Ministerul Apararii aduce deasemenea in atentie si vizita pe care Seful Statului Major al Apararii a facut-o in Albania pentru a discuta despre relatiile bilaterale dintre Romania si Albania, inclusiv cooperare pentru Armata Romana, dar si eventuale proiecte comune care sa fie derulate in viitor de catre tari.
“Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a avut joi, 22 iunie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, o întrevedere cu ambasadorul Japoniei la București, Hiroshi Ueda. Pe timpul întrevederii au fost abordate perspectivele relațiilor de cooperare bilaterală în domeniul apărării, dar și în context NATO, UE și ONU.
Oficialul român a salutat încheierea Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia în luna martie a.c., consfințită prin semnarea Declarației Comune de către Președintele României și Premierul Japoniei, exprimând convingerea că acesta va asigura cadrul pentru dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării.
De asemenea, a opinat că discuțiile bilaterale în domeniul apărării, la nivel de director general, din 2022, au reprezentat un bun punct de plecare pentru identificarea interesului reciproc de a coopera sectorial, evidențiind perspectiva desfășurării unei noi runde de discuții în anul curent. Astfel, continuarea dialogului politico-militar va putea asigura identificarea de proiecte comune în domenii precum: cibernetic, învățământ militar, istorie militară, asistență umanitară sau reconstrucție post-conflict.
Generalul Daniel Petrescu a evidențiat că îmbunătățirea stabilității regionale este un obiectiv al Armatei României. Realizarea unui parteneriat robust între armatele celor două țări contribuie la asigurarea unui climat favorabil atingerii intereselor comune de securitate. De asemenea, prezența militarilor celor două țări în operații de stabilitate în Balcani, precum „EUFOR ALTHEA” din Bosnia și Herțegovina, servește obiectivelor de stabilitate regională și de creștere a încrederii reciproce.
„I-am mulțumit generalului de brigadă Arben Kingji pentru prezența constantă a aliaților albanezi atât în comandamentele multinaționale stabilite pe teritoriul României, cât și la evenimentele majore de instrucție din țara noastră. Cel mai recent exemplu este participarea subunității de poliție militară la exercițiul Saber Guardian 23. Am discutat împreună despre creșterea, în continuare, a consistenței participării reciproce la exercițiile planificate în următorii 3-4 ani”, a declarat șeful apărării.”
This post was last modified on iun. 25, 2023, 10:32 AM 10:32