Ministrul Sanatatii cere Masuri IMPORTANTE de Necesitate Nationala in Romania

Ministrul Sanatatii cere Masuri IMPORTANTE Necesitate Nationala Romania

Ministrul Sanatatii cere adoptarea si aplicarea unor masuri foarte importante, de necesitate nationala, pentru Romania, iar asta deoarece in atentia oamenilor aduce fpatul ca este nevoie de rezolvarea problemelor legate de stabilirea preturilor de referinta pentru medicamentele vandute in Romania.

Ministrul Sanatatii detaliaza mai jos de ce este necesara aceasta masura la ora actuala, pentru ca romanii sa nu ramana fara anumite tipuri de medicamente care sunt vandute la nivel national, si care ar risca sa dispara, daca nu sunt luate masuri chiar in acest moment pentru toti romanii tarii.

“Cred că, dacă reuşim să facem mediul economic românesc atractiv pentru dezvoltarea industriei farmaceutice, atunci rezolvăm cel puţin două probleme. Una care este legată direct de dezvoltarea economică a ţării, îmbunătăţirea sau creşterea veniturilor bugetare pe de o parte şi pe de altă parte cred că discutăm şi de creşterea accesului la medicamente pentru pacienţii români. S-au făcut paşi importanţi legaţi de stabilirea preţului de referinţă la medicamente.

Mai ales la cele generice, unde referinţa era dată de multe ori de molecule care nu existau pe piaţă şi lucrul ăsta ducea şi la un preţ foarte scăzut, artificial şi la dispariţia multora dintre produse. Pe de altă parte, am aliniat taxa clawback pentru genericele din producţia internă şi cele din import şi lucrul ăsta de asemenea cred că a fost apreciat de toată lumea şi în plus – şi asta nu se referă neapărat la medicamentele genetice sau la cele inovative.

Am oferit pentru medicamentele ieftine o indexare care era normală legată de inflaţie între 7 şi 14% în funcţie de preţul fiecăruia dintre aceste categorii de medicamente. Trebuie să înţelegem că doar o accelerare a acestui proces este dependentă totuşi de un buget care este alocat acestor medicamente inovative.

Care acoperă cea mai mare parte a bugetului pentru medicamente compensate şi gratuite. Să nu uităm că aproape 80% din buget trece în zona medicamentelor inovative de care, sigur, beneficiază pacienţi cu boli grave, inclusiv pacienţii oncologici, dar, în aceeaşi măsură, aceşti pacienţi trebuie să beneficieze şi de accesul la medicamente generice.

Aceasta atunci când discutăm despre introducerea unor produse de care pacienţii au nevoie, dar care, de multe ori, nu duc la rezolvarea problemei, a patologiei respective, ci, sigur, îmbunătăţesc calitatea vieţii, dar trebuie să ne gândim foarte serios să găsim o formulă care să fie acceptabilă reciproc din punct de vedere al accesului la acest tip de molecule.”