Marcel Ciolacu a facut o serie de cereri de ultima ora cu privire la azilele de batrani din Bucuresti, acolo unde au fost descoperite foarte multe persoane supuse unor tratamente care au socat Romania, premierul, actual presedinte al PSD, cerandu-le autoritatilor sa ia masuri impotriva functionarilor care trebuiau sa aiba grija ca ororile sa nu aiba loc.
Marcel Ciolacu explica mai jos cat de grava este situatia, dar si ceea ce stiau in mod oficial autoritatile de la organizatiile care au autorizat centrele de ingrijire in care erau maltratati batranii, premierul Romaniei dorind luarea unor masuri ferme si dure in perioada imediat urmatoare pentru rezolvarea situatiei.
“Mi-aș fi dorit astăzi să vorbesc despre măsurile economice, sociale pe care urmează să le luăm în ședința de guvern, dar atât eu, cât și dumneavoastră, cu toții suntem oameni și am văzut ce s-a întâmplat în acele aziluri ale groazei, așa cum au fost denumite, pe bună dreptate, de către presă. Oameni în vârstă, bolnavi și vulnerabili care, în loc să fie ajutați, au fost efectiv torturați.
Eu, personal, vă spun sincer, nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă. Cred că acest grup infracțional organizat, cu complicitatea unor funcționari, trebuie să răspundă cât mai repede. Și îi solicit domnului ministru al muncii ca, astăzi, conducerea ANPIS să fie destituită, precum și conducerea AJPIS Ilfov.
Conducerea AJPIS Ilfov, care are atribuții clare de control și autorizare a acestor centre, a autorizat un centru pe data de 29.06.2023, un centru pe data de 10.05.2023 și un centru autorizat provizoriu de această dată, celelalte definitiv, pe data de 10.05.2023. Domnul ministru o să meargă la briefing să vă prezinte pozele din dosar care arată că aceste centre sunt niște hoteluri de cinci stele, precum și realitățile pe care le-a găsit presa acolo.
Deci, anumiți funcționari au schimbat pozele și realitatea și au dus către conducerea ANPIS, către autorizare, imagini și lucruri care nu aveau nicio legătură cu realitatea. De aceea, domnule ministru, vă rog frumos, toate materialele pe care le aveți să le puneți la dispoziția presei, toate informațiile pe care le aveți şi să detaliați tot parcursul de autorizare şi absolut totul, ca românii să știe exact ce s-a întâmplat.
Vreau să fac, nefiind în atribuțiile mele de prim-ministru, un apel la conducerea Consiliului Județean Ilfov şi conducerea Primăriei Sectorului 3 să destituie de urgență conducătorii DGASPC-urilor locale, pentru că sunt în atribuțiile lor şi vă citez din lege, “atribuții de furnizare, administrare și contractare a serviciilor sociale, fiind responsabile de calitatea serviciilor prestate, precum și de monitorizare financiară și tehnică a contractelor încheiate.””
This post was last modified on iul. 7, 2023, 11:27 PM 23:27