Ministrul Apararii ii informeaza pe romani, prin intermediul unui important anunt oficial, cu privire la deciziile care au fost luate in ultima perioada, iar asta pentru ca Angel Tîlvăr participa la Summit-ul NATO de la Vilnius zilele acestea, iar acolo se iau decizii extrem de importante care vizeaza inclusiv Romania.
Ministrul Apararii vorbeste mai jos despre ceea ce se intampla in cadrul acestui Summit, de la care sunt asteptate decizii extrem de importante cu privire la viitorul aliantei, a razboiului din Ucraina, iar Romania este deasemenea parte a acestor decizii, si va contribui la punerea in aplicare a unora.
“Timp de două zile voi participa la lucrările Summit-ului NATO de la Vilnius, alături de președintele României, Klaus Iohannis. Liderii #NATO își propun să continue procesul de adaptare a Alianței Nord-Atlantice la contextul actual de securitate și la provocările și amenințările la adresa #NATO, având în vedere și războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Summitul de la Vilnius va constitui o oportunitate pentru reafirmarea relației transatlantice și a unității #NATO în ceea ce privește avansarea agendei aliate, inclusiv privind implementarea deplină a viziunii pe termen lung a posturii colective de descurajare și apărare, pentru a face față provocărilor de securitate actuale și viitoare.
NATO acționează în mod concret pentru consolidarea posturii colective de descurajare și apărare și creșterea prezenței aliate pe flancul estic, inclusiv în România. La Reuniunea informală a Consiliului Nord-Atlantic împreună cu Suedia, în formatul miniștrilor apărării, desfășurată în marja Summit-ului NATO de la Vilnius, am transmis că adoptarea noilor planuri regionale de apărare reprezintă o schimbare de paradigmă în privința modului de abordare a apărării colective la nivel aliat.
Ministerul Apărării Naționale va continua să fie parte a acestui efort colectiv.
De asemenea, situația de securitate din regiunea Mării Negre trebuie să rămână o preocupare constantă la nivelul NATO. Relevanța regiunii Mării Negre a crescut exponențial în ultimii ani, Rusia fiind amenințarea principală, implicată atât militar, cât și politic în fiecare dosar de securitate din regiune.
România și-a asumat un rol de aliat responsabil în consolidarea securității regionale și va continua să facă acest lucru, în scopul identificării celor mai bune soluții politice, diplomatice și militare pentru a sprijini deciziile aliate referitoare la importanța strategică a Mării Negre.”