X

Marcel Ciolacu Anunta Deciziile de ULTIMA ORA ale PSD cu Privire la Gabriela Firea

Marcel Ciolacu a facut o serie de importante anunturi de ultima ora cu privire la Gabriela Firea, in urma unor decizii luate de catre PSD, iar asta pentru ca in urma demisiei sale din Guvernul Romaniei, ea a fost suspendata din toate functiile pe care le detinea in cadrul partidului, lucru care este conform regulamentelor interne.

Marcel Ciolacu explica mai jos pasii prin care s-a trecut in urma demisiei Gabrielei Firea, astfel ca putem sa ne facem o idee cu privire la modul in care a actiona PSD in ultimele zile dupa ce demisia a fost anuntata de catre fostul ministru al Familiei, asa ca puteti citi mai jos toate informatiile oficiale.

“Nu există autosuspendare în statut, de aceea, s-a și supus la vot suspendarea pe o perioadă limitată de timp și numirea domnului Paul Stănescu în funcția de președinte interimar al organizației București. Doamna Firea, din punctul meu de vedere, ca şi premier, nu a greşit cu absolut nimic instituțional.

Doamna Firea nu a avut nicio atribuție în ceea ce privește centrele pentru persoanele cu dizabilități. Nu a avut nicio atribuție în acest domeniu. Presupun că demisia sa a venit în urma anumitor dezvăluiri din presă. La fel cum am spus și în Consiliul Politic Național, acesta să fie un lucru pe care să îl învățăm fiecare dintre noi.

Să avem grijă de oamenii care apar pe lângă persoanele publice. Cei care ne fotografiază, ne filmează sunt binevoitori, pentru ca pe urmă să folosească aceste conjuncturi ca să își vadă unele scopuri economice. Este un cost mare, dar cred că cu toții trebuie să avem mare grijă cu cei care apar din când în când în anturajul nostru.

În acest moment este suspendată și din funcția de prim-vicepreședinte. In acest moment nu avem alegeri locale, nici generale, nici europarlamentare. Vom vorbi atunci când este momentul.”

This post was last modified on iul. 17, 2023, 12:31 PM 12:31

Disqus Comments Loading...