Alina Gorghiu, ministrul Justitiei, aduce in atentia romanilor 2 legi de ultim moment, care au fost promulgate de catre presedintele Klaus Iohannis, iar asta pentru ca ele ne pun in vedere in primul rand o lege in baza careia salarii care au intretinere copii de pana la 11 ani sa poata lucra de acasa 4 zile pe luna.
Alina Gorghiu vorbeste deasemenea si despre stimulentul de 1.500 de LEI pentru nou-nascuti care este acordat de catre Romania multumita unei alte legi adoptate de catre Klaus Iohannis, acesta fiind gandit pentru a ajuta famille cu copii, si de a stimula natalitatea in randul romanilor din toata tara.
“De multe ori îi întrebați pe parlamentari ce fac? În ce constă activitatea lor ? Fac legi! Și una dintre legile mele, de care sunt mândră, este cea care prevede program flexibil de lucru pentru părinți. Pentru că ajută familiile cu copii să găsescă echilibrul atât de necesar astăzi între viața privată și serviciu. Concret, părinții vor putea să petreacă mai mult timp cu copiii lor.
Legea promulgată ieri de președintele Klaus Iohannis dă dreptul salariaților care au în întreținere copii în vârstă de până la 11 ani să beneficieze, la cerere, de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă. De astfel de politici demografice e nevoie în România! De măsuri eficiente care să încurajeze natalitatea!
Bravo! Colegii mei din PNL Câmpulung arată că încăpățânarea, tenacitatea pentru o cauză bună merită! De multe ori, doar așa se obțin rezultate. Propunerea PNL de a se acorda stimulentul de 1500 de lei pentru nou-născuți este oficial adoptată! Situația a fost lămurită! Este o reușită a muscelenilor care au susținut campania de strângere de semnături lansată de echipa PNL Câmpulung.
România are nevoie de politici publice bune. PNL Arges susține familia și luptă pentru aplicarea unui program coerent de creștere a natalității. Ca argeșeancă, mi-am asumat promovarea acestui stimulent care ajută familiile tinere în toate localitățile din județ. Municipiul Câmpulung este cea de a 33-a localitate din județul nostru unde sunt în vigoare măsuri similare pentru susținerea natalității adoptate la propunerea liberalilor.
Sfântul Ilie este o zi de sărbătoare pentru musceleni. Eu rog pe toți oamenii politici să arate atașament pentru comunitatea locală, să renunțe la luptele personale, iar măsura să fie pusă imediat în aplicare. Acesta este gândul meu prin care transmit azi, într-un mod special, “La mulți ani, Câmpulung!””