Germania a luat o decizie extrem de importanta care complica si mai mult aderarea Romaniei la Schengen, iar asta pentru ca in cursul zilelor trecute, oamenii cancelarului Olaf Scholz au decis sa se opuna complet textului prin care se decidea noul pact privind azilul si migratia, esential pentru reducerea migratiei ilegale, dar si aderarea Romaniei la Schengen.
Germania nu este de acord cu renuntarea la unele reguli privind controlarea migratiei, si inasprirea masurilor prin care sunt respinse unele persoane care incearca sa intre in Uniunea Europeana, Olanda fiind de o parere similara, insa Slovacia, Polonia, Ungaria si Cehia au depus deasemenea o opozitie puternica.
Germania a reusit sa amane adoptarea textului noului pact privind azilul si migratia, iar asa aderarea Romaniei la Schengen este complicata si mai mult, din pacate, deci ramane doar sa vedem cum vor sta lucrurile in viitor, si cat de mult va mai dura pana cand promisiunile facute Romaniei vor fi duse intr-adevar la indeplinire.
“Luptele interioare acerbe de miercuri au deraiat încercările ambasadorilor UE de a pune capăt ultimului plan al reformei emblematice a UE în domeniul migrației. Drept urmare, oficialii vor trebui să facă pauză pentru vară fără a finaliza lucrările la pachetul general. Țările din prima linie, mai ales din sud, doresc să fie scutite de anumite cerințe în cazul în care numărul de sosiri crește vertiginos.
Dar țările din nord se feresc să anuleze unele reguli. Speranțele rămase de a ajunge la un acord s-au prăbușit când Germania – cea mai mare țară a UE – a indicat că nu va sprijini textul. Slovacia, Polonia, Ungaria și Republica Cehă — și-au unit forțele miercuri împotriva reglementării crizei.”