Marcel Ciolacu a facut o serie de noi anunturi foarte importante pentru romani, care vizeaza preturile din magazinele din toata tara, acestea incepand sa scada intr-o anumita masura, asa cum a promis premierul PSD, insa desigur asta inainte ca noi masuri fiscale sa fie aprobate, si ele sa creasca, cel mai probabil, la loc.
Marcel Ciolacu vorbeste mai jos deasemenea si despre proiectele majore de infrastructura care se deruleaza in Romania la ora actuala, iar asta pentru ca vorbim despre decizii care au la baza implementarea de investitii bazate pe proiecte europene, fiind deja facute exproprieri noi pe un tronson al Autostrazii Transilvania.
“În primul rând mă bucură faptul că marile lanțuri de magazine au început să aplice din 1 august reducerea prețurilor la alimentele de bază. Este o soluție vitală pentru protejarea puterii de cumpărare a românilor și am văzut deja prețuri scăzute cu 35% și chiar 50% la unele produse. Sunt sigur că această măsură începe deja să ajute concret milioane de oameni și mai ales această măsură va aduce rapid inflația la o singură cifră, sper chiar de luna viitoare.
Aprobăm astăzi contractul de finanțare cu Banca Europeană de Investiții prin care asigurăm toate resursele necesare ca acest guvern să-și onoreze promisiunea de a construi Autostrada Moldovei. Este un obiectiv major și strategic de infrastructură asumat prin PNRR și de asemenea știu că domnul ministru Sorin Grindeanu face eforturi mari ca lucrările să avanseze rapid.
Văd că avem pe agendă și o altă hotărâre de guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere pe un coridor la fel de important al Autostrăzii Transilvania. Asta arată că șantierele de autostrăzi au intrat într-un ritm alert și sunt convins că asta așteaptă de la noi toți românii.
Închei rugându-l pe domnul ministru al finanțelor, Marcel Boloș, să finalizăm rapid ordonanța de urgență de reducere a cheltuielilor bugetare. Avem nevoie de un proiect echilibrat și clar prin care să demarăm prima reformă profundă a administrației de stat. Și, domnule ministru, indiferent de orice presiune, eu nu voi ceda la această provocare. Este nevoie de un stat mai suplu, este esențial să reducem costuri și să comasăm instituții care se calcă pe picioare și trebuie să facem asta chiar de la 1 septembrie, nu de anul viitor și mai ales nu după alegeri.
Abia după ce avem acest proiect care să lanseze o reformă ireversibilă a statului putem avansa și cu cel de-al doilea proiect al consolidării fiscale, pentru a construi un sistem mai corect și mai echitabil pentru români. Alt proiect important vine de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Este azi în primă lectură. Se referă la accelerarea absorbției de fonduri din exercițiul 2021-2027. Sunt fonduri care pot veni în România încă din acest an. Estimarea domnului ministru Câciu este că astfel putem solicita Comisiei anul acesta plăți de minimum 500 de milioane de euro.”
This post was last modified on aug. 3, 2023, 3:45 PM 15:45