X

Germania: Masurile Oficiale FARA PRECEDENT, Anunt de ULTIMA ORA cu Impact in Schengen, Romania

Germania pregateste o serie de masuri radicale, fara precedent, care vor avea un impact major asupra Spatiului Schengen, si ar putea contribui semnificativ la aderarea Romaniei, iar asta deoarece ministrul de interne al tarii vrea sa faciliteze deportarea mai usoara a membrilor grupurilor de crima organizata care exista in tara.

Germania vrea sa efectueze deportari ale acestor persoane chiar daca ele n-au comis vreo infractiune, dar numai pentru ca fac parte dintr-un grup considerat a fi de crima organizata, ele ar urma sa poata fi deportate mult mai usor, iar Nancy Faeser spune ca masurile au menirea de a reduce migratia ilegala in interiorul tarii.

Germania ia aceste masuri intr-un mod complet surprinzator, iar asta pentru ca pana acum a aplicat asemenea tipuri de masuri doar in cazurile de terorism, insa iata ca problema migratiei este atat de mare, incat legislatia este modificata pentru a facilita deportarile inclusiv pentru a acoperi aceasta problema devenita tot mai mare, din pacate.

“Scopul modificării propuse este de a facilita deportarea în viitor a membrilor așa-ziselor clanuri de crima organizata. De exemplu, strainii care aparțin unei asociații de moschei care a donat unui grup terorist. În consecință, ei vor fi expulzați chiar dacă nu au încălcat vreo lege. Cu proiectul de discuție pentru o lege pentru îmbunătățirea repatrierii pe care l-am prezentat acum, putem controla lucrurile mai bine.

Vorbim, În special, despre o mai bună aplicare a deportării infractorilor și a persoanelor periculoase. Doresc să ordoneze, se să controleze și să se reducă semnificativ migrația neregulata, cu reguli mai stricte. Aceasta include și că cei care nu au dreptul să stea aici să plece din țara noastră.”

This post was last modified on aug. 7, 2023, 8:20 AM 08:20

Disqus Comments Loading...