Austria a luat o decizie extrem de importanta, impreuna cu Olanda, cu privire la aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, iar asta pentru ca ministrul bulgar de interne, Kalin Stoyanov, a anuntat un plan pentru trimiterea unei misiuni straine care sa verifice daca tara indeplineste toate conditiile necesare pentru intrarea in acest sistem.
Austria a trimis anul trecut o misiune de acest gen, inainte sa voteze cu veto aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, dar Olanda a refuzat acest lucru, iar acum ministrul sau de interne, Van der Burg, spune ca e dispus sa trimita o misiune de acest gen in luna septembrie, pentru a certifica faptul ca toate conditiile necesare aderarii au fost indeplinite.
Austria nu a dat foarte multe semne ca este dispusa sa renunte la veto-ul sau in favoarea Bulgariei si Romaniei, insa poate ca aceasta misiune a celor doua tari il va convinge inclusiv pe Karl Nehammer ca ar trebui sa isi regandeasca pozitia, mai ales ca in Uniunea Europeana mai are foarte putini aliati care sa-i sustina veto-ul dat in decembrie 2022.
“Dacă vor fi prezentate Parlamentului argumente suficient de puternice, pentru care el, Van der Burg, și-a exprimat personal disponibilitatea, că, dacă primește aceste argumente de la noi, le va depune personal Parlamentului și există șansa de reconsiderare a poziției negative. privind aderarea Bulgariei la Schengen.
În acest sens, el și-a exprimat disponibilitatea pentru trimiterea unei misiuni străine. I-am oferit și acest lucru pentru că anul trecut, în octombrie, când a fost o delegație aici, pe teritoriul Bulgariei, atunci Olanda nu a trimis un reprezentant, ceea ce era un indiciu că nu se va întâmpla aderarea la Schengen.”