Ministrul Economiei: 2 Anunturi de ULTIMA ORA, Extrem de IMPORTANTE pentru Economia Romaniei

Ministrul Economiei 2 Anunturi ULTIMA ORA Extrem IMPORTANTE Economia Romaniei

Ministrul Economiei ii anunta in mod oficial pe romanii din intreaga tara, prin 2 anunturi de ultima ora extrem de importante, cu privire la deciziile care au fost luate recent, prima dintre ele vizand o intalnire a lui Stefan Radu Oprea cu ambasadorul Germaniei in tara noastra, fiind discutat despre cooperarea dintre cele doua tari.

Ministrul Economiei vorbeste mai jos despre deciziile importante luate in acest context, iar asta pentru ca Stefan Radu Oprea a luat deasemenea decizia de a acorda finantari nerambursabile operatorilor economici din statiunile balneare din Romania, detalii suplimentare fiind disponibile mai jos chiar in acest moment.

“Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Stefan Radu Oprea, a avut astăzi o întrevedere cu Excelența Sa, Dr. Peer Olav Gebauer, Ambasadorul Republicii Federale Germania la București. Dialogul s-a axat pe dinamizarea cooperării economice bilaterale, vizând atât atragerea de investiții germane în România, cât și încurajarea companiilor naționale care doresc să inițieze și să dezvolte proiecte pe teritoriul Germaniei.








Germania este cel mai important partener comercial al României, relațiile comerciale foarte bune dintre România și Germania sunt demonstrate și de creșterea cu 17% a valorii schimburilor comerciale bilaterale în anul 2022, raportat la nivelul anului anterior, valoarea acestora ajungând la 40,68 miliarde euro. În aceeași perioadă Germania s-a regăsit ca primă destinație pentru exporturile românești, cu o pondere de 20% din totalul exportului României.

Totodată, demnitarul român a subliniat faptul că industria de apărare reprezintă o prioritate, fapt pentru care în prezent se depun eforturi pentru elaborarea unei legislații care să susțină transferul de tehnologie către companiile românești din domeniul apărării și să faciliteze colaborarea cu investitorii străini.

La finalul întâlnirii, Ambasadorul Peer Gebauer a mulțumit României pentru cooperarea în cadrul Coridoarelor de Securitate, care asigură tranzitul cerealelor ucrainene, esențiale pentru securitatea alimentară la nivel global.  MEAT va acorda finanțări nerambursabile operatorilor economici din stațiunile balneare și balneoclimatice care doresc să realizeze investiții în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă și de agrement, în limita unui plafon de 200.000 euro.

Schema de minimis și procedura de aplicare a acesteia au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial și pot fi consultate pe website. Sprijinul financiar de la bugetul de stat, în cuantum de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, exclusiv TVA, are rolul de a contribui la creșterea calității serviciilor turistice și conexe din destinații, fiind acoperite inclusiv cheltuieli aferente formării profesionale a personalului angajat în domeniul HoReCa. Apelul de proiecte va fi lansat în luna septembrie, înscrierile urmând a fi derulate exclusiv online.”