Ministrul Muncii a facut in mod oficial un foarte important anunt de ultim moment cu privire la salariile si pensiile a milioane de romani, intr-o prima faza fiind anuntat faptul ca a continuat procesul de consultare privind legea salarizarii, de aceasta data Simona Bucura Oprescu, discutand cu oamenii din justitie.
Ministrul Muncii vorbeste deasemenea si despre o posibila crestere a pensiilor in cursul anului viitor, o decizie foarte importanta care aduce in atentia a milioane de romani faptul ca s-ar putea aplica modelul elvetian in Romania, iar asta pentru ca se doreste o crestere a pensiilor pentru a le oferi romanilor ceea ce e necesar pentru a duce o viata buna.
“Continuăm consultările cu partenerii sociali pentru o lege a salarizării cât mai echitabilă și sustenabilă. Ieri m-am întâlnit cu reprezentanții familiei ocupaționale Justiție cărora le mulțumesc pentru efort și schimbul util de idei. Împreună cu partenerii sociali lucrăm la o #lege care să asigure echilibrul atât de necesar între complexitatea muncii și resursele financiare necesare.
Avem nevoie de norme clare și cât mai apropiate de nevoile fiecărei familii ocupaționale pentru a face o lege cât mai corectă și care să stimuleze #competitivitatea și oamenii care aduc plus-valoare în sistem. Îmi doresc ca legea salarizării să fie un act normativ de calitate care să-și atingă obiectivele umane, profesionale și instituționale.
Aceasta se va baza pe câteva principii clare cum sunt plată egală pentru muncă egală, ierarhizarea pe verticală și în interiorul familiilor ocupaționale și, nu în ultimul rând, pe stimularea performanței la locul de #muncă. Vom avea anul viitor cu siguranță o creștere a pensiilor, dar momentul la care se va face această creștere depinde de momentul la care vom avea finalizat noul proiect cu privire la pensiile din sistemul public.
Este foarte important ca toți românii să știe că în acest moment lucrăm la legea pensiilor. În cazul în care vom avea noua lege a pensiilor aplicabilă de la 1 ianuarie 2024, ne vom supune reglementărilor noii legi a pensiilor. În cazul în care vom merge în continuare pe actualul cadru legislativ, vom respecta formula elvețiană.
Care spune că inflație + jumătate din câștigul salarial mediu brut. Una dintre măsurile pe care intenționăm să le luăm în noua lege a pensiilor este aceea de a face indexarea în martie, astfel încât să avem datele de la Institutul Național de Statistică și să ținem cont de datele anului anterior.”