Ministrul Sanatatii a facut o serie de anunturi de ultima ora in urma exploziei statiei GPL de la Crevedia, iar asta pentru ca Alexandru Rafila vrea sa aduca in imediata atentie a romanilor ceea ce se intampla in momentul de fata, o persoana pierzandu-si viata, in timp ce altele au fost duse la spital cu arsuri grave pe corp.
Ministrul Sanatatii spune ca s-a organizat si un grup de lucru de urgenta in cadrul ministerului pe care il conduce, astfel incat deciziile cele mai bune sa fie luate pentru oamenii care au nevoie de ajutor in momentul de fata, iar cei care nu vor putea fi tratati in Romania, vor fi transferati in strainatate.
“Se pare că există și decese. Nu vreau să intrăm acum pe cifre, important este ca persoanele care au supraviețuit acestui accident și au arsuri să ajungă cât mai repede la spitale. Încă de acum o oră am organizat un grup de lucru de urgență la Ministerul Sănătății și cu directorii câtorva spitale de urgență din București. Bineînțeles, cu serviciul de ambulanță București-Ilfov.
Suntem gata să primim pacienții în spitalele specializate, respectiv Bagdasar, Floreasca. Unul dintre pacienți a ajuns la Spitalul de arși. Există și opt victime, una cu arsuri extinse este la spitalul de arși, celelalte la Bagdasar și Floreasca. Dacă nu vor fi locuri în spitalele pentru arși vor fi transferați imediat în străinătate.”
This post was last modified on aug. 26, 2023, 9:03 PM 21:03