Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, a confirmat in mod oficial faptul ca Romania nu a fost lovita de vreo drona ruseasca, in urma atacurilor asupra portului Reni, dar si ca nu a cazut pe teritoriul tarii noastre vreo componenta a vreunei drone lansate de catre Rusia.
Klaus Iohannis explica mai jos ca este ingrijoratoare situatia de la granitele Romaniei, deoarece atacurile rusilor sunt foarte aproape de granita, unul recent la doar 800 de metri, deci exista pericol serios pentru orice oameni care se afla in zonele de langa porturile ucrainiene.
Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă și nicio dronă, și nicio altă parte al vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spațiului nostru național. Am verificat absolut tot și pot să liniștesc populația. Nu a existat nimic ce a ajuns în România.
Însă da, suntem îngrijorați, fiindcă aceste atacuri au loc la o distanță foarte mică de granița românească. Am avut, chiar astăzi mi-a spus domnul ministru al Apărării, atacuri care au fost verificate la 800 de metri de granița noastră, deci foarte, foarte aproape.
Suntem însă alerți, suntem atenți și suntem în cadrul NATO foarte bine apărați. Pot să spun ce am mai spus: România beneficiază de garanții de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toată istoria noastră.