X

Ministrul Educatiei: 2 Hotarari de Mare IMPORTANTA pentru Elevii care Urmeaza Cursurile Scolilor!

Ministrul Educatiei a decis in mod oficial sa le transmita elevilor si studentilor din toata Romania 2 anunturi cu hotarari foarte importante care vizeaza felul in care acestia vor urma cursurile unitatilor de invatamant, iar asta pentru ca a fost lansat, in primul rand, un program de burse de cercetare si formare postuniversitara si postdoctorala.

Minsitrul Educatiei vorbeste deasemenea si despre cum sa acorda aceste burse, unde se acorda ele, ce institutii sustin statul roman in acest demers, iar separat aduce in atentia noastra importanta pe care o are lectura, dar si sustinerea pe care o ofera pentru a-i ajuta pe tinerii din Romania sa descopere cat de important este sa citeasca cat mai mult.

“Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, anunță lansarea programului de burse de cercetare și formare postuniversitară și postdoctorală „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma și „Nicolae Iorga” la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Unamistica din Veneția, instituite prin H.G. nr. 101/2002, cu modificările ulterioare, pentru un număr maximum de 175 de luni de bursă, în limita bugetului aprobat.

Bursele se acordă pentru următoarele domenii: istorie și științe sociale, arheologie, arhivistică, biblioteconomie, filologie clasică și modernă, istoria artei și arhitectură, literatură și studii literare, arte, științe economice și științe exacte. Bursa, în valoare de 800 de euro pe lună, se acordă pentru o perioadă de minimum 2 luni consecutive și maximum 2 ani universitari consecutivi.

Cazarea se asigură gratuit la Accademia di Romania din Roma și la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Unamistica din Veneția, unde se pun la dispoziția bursierilor bibliotecile, atelierele de sculptură, de pictură și sălile de expoziție. #Ziuadeșcoală cu oamenii școlii! Activitățile prin care copiii se pot împrieteni cu lectura și prin care își pot dezvolta competențele de literație sunt adevărate investiții în educație.

Știm cu toții că un copil care înțelege ceea ce citește, fiind capabil să relaționeze cu un text, va deveni un adult capabil să înțeleagă lumea care-l înconjoară. Ca ministru, precum și ca om care iubește lectura, a fost o plăcere să fiu, astăzi, alături de inspectori și directori care înțeleg rolul esențial al competențelor de literație în formarea copiilor.

Este vorba de o comunitate care s-a format în jurul proiectului „Citește-mi 100 de povești”, un proiect generos, ce are, deja, acoperire națională și care merită să fie extins. Există, și la Ministerul Educației, inițiative ce au scopul de a crește interesul pentru lectură: programele naționale „O carte pentru fiecare” și „Vouchere culturale pentru elevi” sunt deja incluse în Legea învățământului preuniversitar.”

This post was last modified on sept. 22, 2023, 11:10 PM 23:10

Disqus Comments Loading...