Executivul a stabilit ca, de la 1 octombrie 2023, salariul minim brut pe țară garantat în plată să crească la 3.300 de lei lunar, de la 3.000 de lei, cât este în prezent. Este o creștere de 10% de care vor beneficia 1,867 milioane de salariați. Măsura va avea impact asupra mai multor sectoare de activitate, însă, îndeosebi în domeniile transporturi, comerț și IMM-uri.
În domeniul educației, va fi continuat Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat.
Astfel, în anul școlar 2023-2024, pe perioada desfășurării cursurilor, preșcolarii şi elevii din cele 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat vor primi gratuit un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi.
Pentru finanțarea Programului-pilot în anul 2023 se alocă bugetelor locale suma de 195 milioane lei.
Un set de Hotărâri de Guvern au avut în vedere pregătirea unor proiecte de importanță națională în domeniul gazelor naturale.
Este vorba despre realizarea unor conducte de transport gaze naturale în județele Mehedinți și Timiș, respectiv pentru realizarea unor conducte de gaze naturale, alimentare cu energie electrică, extinderea rețelelor de fibră optică în județele Dolj, Olt, Cluj, Sălaj și Bihor.
Deciziile luate astăzi sunt premergătoare demarării proiectelor care vor fi dezvoltate de S.C. Transgaz în scopul extinderii rețelelor de gaze și a creșterii accesului la energie și comunicații pentru cetățeni, grădinițe, școli, unități sanitare, instituții publice și societăți economice.
Așa cum a anunțat și prim-ministrul, la începutul ședinței de Guvern, printr-o altă Hotărâre, a fost aprobată suma de 4,2 milioane lei cu titlu de despăgubire pentru exproprierile care mai sunt necesare pentru a dezvolta proiectul de „Modernizare a Infrastructurii feroviare din portul Constanța”.
This post was last modified on sept. 28, 2023, 8:53 PM 20:53