Ministrul Educatiei a decis sa anunte in mod oficial masurile de ultim moment, care vor fi aplicate pentru scolile din toata tara, iar asta pentru ca in atentia oamenilor sunt aduse initiative menite sa ii invete pe tineri tehnici de resuscitare de baza, cel putin in unele dintre unitatile de invatamant din tara.
Ministrul Educatiei ofera mai multe detalii relevante cu privire la felul in care se vor desfasura aceste cursuri, insa separat de asta vorbeste inclusiv despre investitiile care ar trebui sa fie facute pentru reducerea abandonului scolar in Romania, o alta problema extrem de serioasa care afecteaza un numar mare de elevi.
“De Ziua mondială a inimii, pe care o sărbătorim astăzi, Ministerul Educației, Asociația Societatea Romana de Cardiologie și Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din București anunță lansarea Programului de educație privind tehnicile de resuscitare de bază (Basic Life Support/BLS) în unitățile de învățământ preuniversitar din București.
Cursurile se vor desfășura în baza unui protocol încheiat între cele trei instituții și au ca obiective. Inițierea elevilor și a cadrelor didactice în folosirea tehnicilor de resuscitare de bază, astfel încât să poată acorda primul ajutor în cazul unui stop cardiac; popularizarea manevrelor simple, accesibile oricui, care pot contribui la salvarea unei vieți.
„Atunci când vorbim despre educație, avem nevoie să ne raportăm la modul în care putem face ca școala să fie, cu adevărat, un mediu de învățare pentru viață. Sper ca aceste cursuri să se extindă, pentru a avea cât mai mulți copii și profesori pregătiți să ofere primul ajutor în caz de nevoie. Apreciez disponibilitatea Societății Române de Cardiologie și a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București de a se implica în susținerea acestor cursuri.
Si știu că împreună vom putea face ca ele să ajungă în cât mai multe școli. Aveți tot sprijinul meu!”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca. În vederea încurajării potențialelor școli beneficiare să obțină fonduri pentru reducerea abandonului școlar, Ministerul Educației va relansa apelul de proiecte din cadrul rundei a II-a a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin PNRR.
Reamintim că unitățile de învățământ cu risc mediu și ridicat de vulnerabilitate privind abandonul școlar au posibilitatea să obțină fonduri pentru: Identificarea și monitorizarea elevilor în risc de abandon școlar – MATE; Activități remediale, de recuperare pierderilor în învățare/ întârzierilor în dezvoltarea competențelor de bază (scris, citit, socotit) respectiv a competențelor corespunzătoare vârstei elevilor; Masă caldă/ sănătoasă; subvenții, burse pentru beneficiari.”
This post was last modified on sept. 29, 2023, 6:19 PM 18:19