Ministrul Educatiei a anuntat in mod oficial masurile de ultima ora pentru elevii tuturor scolilor din Romania, iar asta deoarece autoritatile incearca sa implementeze la nivel national o campanie de prevenire a faptelor de port sau folosire fara drept a obiectelor periculoase in unitatile de invatamant preuniversitar.
Ministrul Educatiei explica mai jos in ce fel ar putea fi ajutati elevii de o campanie de acest gen, derulata acum in Romania, ea fiind finantata de la bugetul de stat, iar separat Ligia Deca anunta ca ministerul pe care-l conduce, le va permite studentilor sa se inscrie la studii universitare de doctorat in Florenta, Italia.
“Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Interne, Romania derulează „Campania de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar”, cu scopul de a crește gradul de siguranță a elevilor și a personalului didactic și de a preveni delincvența juvenilă în incinta și în zona adiacentă a unităților de învățământ preuniversitar.
Activitățile din cadrul campaniei s-au derulat la nivel național, în perioada aprilie-iunie 2023 și au avut 163.878 de elevi beneficiari, 79.354 provenind din mediul urban, iar 84.524 din mediul rural. Activitățile au avut ca direcții de acțiune: informarea elevilor pentru conștientizarea consecințelor (fizice, psihologice, juridice etc.) ale faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
Dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor și informarea acestora cu privire la importanța și mecanismul sesizării/semnalării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ. Din dorința de a purta un dialog real cu elevii, pe teme care îi preocupă și îi afectează în mod direct.
Psihologi, specialiști în domeniu și invitați, participanți la diferite acțiuni în școli, au discutat deschis cu elevii despre: violența în mediul școlar, bullying și cyberbullying, portul unor obiecte interzise, consumul de substanțe periculoase, infracțiuni pe internet, trafic de persoane, știri false, comunitate și voluntariat. Activitățile vor continua în perioada octombrie-decembrie 2023, atât în mediul urban, cât și rural, având ca beneficiari elevii.
Părinții și cadrele didactice. Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, anunță că Institutul Universitar European din Florența, Italia, începe înscrierile la programele de studii universitare complete de doctorat, pentru anul universitar 2024-2025, din 1 noiembrie 2023. Programele de doctorat au durata de 4 ani și se organizează pentru următoarele domenii: Economie; Istorie și civilizație; Drept; Științe politice și sociale.”