X

Ministrul Sanatatii: Anuntul IMPORTANT privind Masurile Oficiale Dispuse in Romania

Ministrul Sanatatii le vorbeste romanilor despre efectele masurilor oficiale care au fost dispuse de catre autoritati, iar asta pentru ca vorbim despre o decizie luata in cazul Spitalului Piatra Neamt, acolo unde timp de 2 luni s-au desfasurat actiuni de control pentru supravegherea respectarii normelor de prevenire si limitare a infectiilor din unitatile medicale.

Ministrul Sanatatii explica mai jos care au fost rezultatele acestei actiuni, fiind aplicate inclusiv amenzi pentru neregularitatile descoperite de catre inspectorii trimisi de autoritati, ceea ce nu vine ca vreo surpriza foarte mare, iar asta pentru ca exista destule nereguli in spitalele din toata Romania, din pacate.

“Având în vedere informațiile apărute în spațiul public în ultimele zile cu privire la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț facem următoarele precizări: În anul 2023, în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț au fost efectuate două controale în cadrul acțiunilor tematice de control dispuse de Inspecția Sanitară de Stat, din cadrul Ministerului Sănătății, după cum urmează.

În perioada 01.02 – 31.03.2023, s-a desfășurat acţiunea de control pentru verificarea respectării Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare. Spitalul funcționa în baza Autorizației sanitare de funcționare nr. 45 bis din 13.05.2020. Unitatea a prezentat Planul de conformare nr. 12149 din 22.04.2019, cu termen de realizare 31 decembrie 2023.

În cadrul controlului au fost identificate 26 de neconformități, cum ar fi necesitatea lucrărilor de reabilitare, consolidarea unor spații care prezintă risc seismic, igienizarea spațiilor, înlocuirea mobilierului și a tâmplăriei deterioarate. Totodată, în unele săli de operații nu funcționau toate lavoarele cu apă sterilă. Pentru ducerea la îndeplinere a celor 26 de neconformități, au fost dispuse 26 de măsuri pentru remedierea neconformitățiilor, responsabilitatea ducerii la îndeplinire a măsurilor revenind conducerii Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, o amendă în valoare de 30.000 lei pentru neefectuarea lucrărilor de reparații generale, igienizarea spațiilor și a instalațiilor sanitare aferente, pentru secțiile din pavilioanele: Chirurgie, Medicală, Boli Infecțioase și 2 avertismente pentru neimplementarea trasabilității produselor sterilizate și nesupravegherea personalului secției în efectuarea procedurilor de curățenie și dezinfecție a suprafețelor.

În perioada, 01.08.2023 – 12.09.2023, a fost efectuat controlul în cadrul acțiunii pentru verificarea spitalelor de urgență și a institutelor privind conformarea la legislația în vigoare și recontrolul privind măsurile și termenele acordate la controlul anterior. La recontrolul din luna august, au fost verificate măsurile dispuse la controlul anterior și s-a constatat că au fost remediate parțial. Au fost efectuate unele lucrări de reparații și igienizare și s-au elaborat proceduri privind sterilizarea, curățenia și dezinfecția în unitatea sanitară.”

This post was last modified on oct. 4, 2023, 11:38 AM 11:38

Disqus Comments Loading...