Ministrul Educatiei a decis sa le vorbeasca in mod oficial elevilor si profesorilor din toata Romania despre masurile care au fost luate pentru scoli si universitati in ultima saptamana, Ligia DEca aducand in atentia oamenilor toate hotararile importante din ultima saptamana in cadrul ministerului pe care il conduce.
Ministrul Educatiei detaliaza mai jos si problemele care exista cu legea salarizarii, iar asta pentru ca de la 1 ianuarie 2024 profesorii ar trebui sa aiba salarii cu 50% mai mari, dar e nevoie ca aceasta lege sa fie adoptata si promulgata, pentru ca banii sa fie intra-adevar alocati pentru plata salariilor.
“Nu puteam să mă bucur de un început de săptămână mai motivant decât cel pe care l-am avut cu ocazia participării la deschiderea universităților. Veselia și speranța din privirile studenților m-au încărcat cu optimism și mi-au reamintit, încă o dată, de responsabilitatea pe care o avem față de tinerele generații. Mi-am continuat ziua la inaugurarea Casei Francofoniei, un spațiu dedicat studenților care va contribui la internaționalizarea învățământului românesc.
Tot săptămâna aceasta, la Palatul Victoria, am vorbit despre importanța introducerii disciplinei școlare „Istoria Evreilor. Holocaustul” în planurile-cadru, în contextul nevoii transmiterii unor valori sănătoase elevilor. Am semnat, de asemenea, contractul de finanțare pentru construirea de noi campusuri de învățământ dual la Târgu Mureș, Iași, București, Suceava, Brașov și Dolj. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile desfășurate la Ministerul Educației, însă munca și efortul nostru sunt, de fapt, neîntrerupte.
În fiecare zi, ne asigurăm că suntem prezenți acolo unde este cea mai mare nevoie de noi și, totodată, că rămânem sprijinul pe care elevii, studenții și cadrele didactice se pot baza. Chiar dacă noua lege a salarizării să zicem că nu este gata până la 1 ianuarie, trebuie să găsim o soluție chiar și pe actuala legislație, pentru ca profesorii să primească ceea ce li s-a promis.
Eu cred că o promisiune făcută trebuie respectată sau, măcar, dacă există dificultăți, trebuie demarate discuțiile pentru a vedea care ar fi un nou interval de timp. Eu cred că, chiar dacă noua lege a salarizării să zicem că nu este gata până la 1 ianuarie, deși eu cred în continuare că trebuie să avem un astfel de act normativ.
Trebuie să găsim o soluție chiar și pe actuala legislație, pentru ca profesorii să primească ceea ce li s-a promis. Trei variante de grile discutate împreună cu noi și cu reprezentanții cadrelor didactice au fost trimise la Banca Mondială pentru impact bugetar, urmând să se finalizeze și discuția politică.”