Ministrul Muncii aduce o intalnire foarte importanta in atentia romanilor din toata tara, iar asta pentru ca le vorbeste oamenilor despre discutia pe care a avut-o cu reprezentantul special al Departamentului de stat din SUA in probleme privind Holocaustul, cu detalii suplimentare disponibile mai jos.
Ministrul Muncii explica in mod oficial ceea ce a fost discutat in cadrul acestei intalniri, dar vorbeste deasemenea inclusiv despre felul in care Romania sustine Israelul in momentul de fata, dupa atacurile puternice initiate din Palestina impotriva cetatenilor nevinovati ai tarii.
“Ministrul Simona Bucura-Oprescu a primit astăzi, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, delegația condusă de Ellen Germain, reprezentantul special al Departamentului de Stat din SUA pentru problemele privind Holocaustul. Discuțiile s-au axat pe felul în care este recunoscut statutul victimelor Holocaustului atât în România cât și în Statele Unite ale Americii.
Reprezentantul american a mulțumit României pentru excelenta cooperare în cadrul Parteneriatului Strategic dar și pentru introducerea informațiilor despre Holocaust în programa școlară. „Trebuie să ne cunoaștem istoria pentru a nu repeta greșelile. Din păcate, asistăm în aceste zile la orori pe care nu le mai credeam posibile. Suntem solidari cu statul Israel și condamnăm cu fermitate atacurile îndreptate împotriva acestuia și a populației civile”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care România marchează, în fiecare an, pe 9 octombrie Ziua Națională a Comemorării Victimelor Holocaustului. Țara noastră aduce astfel un omagiu memoriei victimelor evenimentelor din timpul celui de-al doilea Război Mondial și își exprimă solidaritatea cu supraviețuitorii tragicelor evenimente din acea perioadă.
Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România a arătat că, în timpul Holocaustului, în România și în teritoriile aflate sub controlul său, au fost uciși sau au murit circa 280.000-380.000 de evrei români și ucraineni.”
This post was last modified on oct. 11, 2023, 11:31 PM 23:31