Ministrul Educatiei confirma in mod oficial o serie de importante decizii de ultima ora pentru scolile din toata Romania, ele fiind de mare necesitate in acest moment, iar asta deoarece Ligia Deca vrea sa le ofere acestora mai multa siguranta in cadrul unitatilor de invatamant in care isi desfasoara cursurile.
Ministrul Educatiei a avut discutii cu reprezentantii institutiilor din Romania care au capacitatea de a lua decizii si a pune in aplicare masuri privind siguranta in scoli, separat vorbind inclusiv despre realizarea cat mai rapida de noi programe in licee pentru a reduce abandonul scolar in randul tinerilor.
“Siguranța în școli este prioritatea Ministerului Educatiei și a instituțiilor cu responsabilități în acest sens! Acesta a fost mesajul care a adunat astăzi, la Prefectura București, reprezentanți ai tuturor instituțiilor implicate în asigurarea siguranței în școală și în proximitatea ei, în Municipiul București.
Întâmpinăm provocări nu doar în privința siguranței în spațiile școlare, ci și în cele din apropierea școlilor.
Mă bazez în continuare pe sprijinul autorităților locale pentru asigurarea pazei și pentru evaluarea clădirilor în vederea expertizării pentru încadrarea într-o clasă de risc seismic. Reducerea manifestărilor violente în mediul școlar și a consumului de substanțe psihoactive trebuie să fie priorități permanente atât pentru toate instituțiile care au un rol în asigurarea unui mediu sigur la școală, cât și pentru personalul școlii și părinți.
Felicitări pentru inițiativa de a aduna la aceeași masă instituții implicate în asigurarea siguranței școlare și parteneri de dialog social! Aprecieri tuturor celor prezenți pentru eforturile pe care le fac pentru copii! Cu certitudine, „împreună” este soluția! Avem nevoie să regândim modul în care ne raportăm la învăţare. Noile programe pentru liceu nu mai pot întârzia.
Inspecţia şcolară trebuie să aibă rolul de sprijin în construirea activităţilor didactice, indiferent că vorbim despre aplicarea legislaţiei specifice şcolilor, despre implementarea unor proiecte, despre identificarea unor soluţii pentru reducerea abandonului şcolar, despre creşterea nivelului de literaţie sau despre îmbunătăţirea participării copiilor la examenele naţionale.
Trebuie să avem în vedere că şcoala este oglinda managementului practicat de cei care au responsabilitatea aceasta. Si care, împreună cu oamenii din şcoli, pot face ca educaţia să fie ceea ce fiecare copil are nevoie pentru a creşte. Mă bazez pe directorii centrelor să identifice împreună ceea ce putem face mai bine pe termen scurt și pe termen lung, în ceea ce privește incluziunea.”