Brandul global de tehnologie HONOR anunță că viitorul HONOR Magic6 va fi echipat cu revoluționarul Snapdragon® 8 Gen 3. De asemenea, a demonstrat puterea modelului de limbaj AI on-device ce poate folosi șapte miliarde de parametri, în cadrul Summitului Snapdragon 2023 din Hawaii.
Colaborarea dintre HONOR și Qualcomm Technologies valorifică expertiza ambelor companii de a sprijini LLM (Large Language Model) și de a crea un ecosistem centrat pe nevoile utilizatorului, care să permită interacțiuni inteligente și fluide între mai multe dispozitive. În cadrul acestui eveniment, HONOR a prezentat îmbunătățiri semnificative ale caracteristicilor de conectivitate „MagicRing”, subliniind colaborarea strânsă dintre cele două companii.
„La HONOR, suntem dedicați să depășim limitele inovației și să creăm o experiență de utilizare mai inteligentă și mai intuitivă”, a declarat George Zhao, CEO al HONOR Device Co. Ltd. „Ne-am angajat să valorificăm puterea inteligenței artificiale pentru a transforma modul în care oamenii interacționează cu tehnologia, făcând-o mai fluentă, personalizată și cu mai mult impact, fără niciun compromis în ceea ce privește confidențialitatea utilizatorului.
Suntem încântați să colaborăm cu Qualcomm Technologies, care ne împărtășește viziunea de a aspira la excelență. Vom continua să promovăm inovația, lucrând în colaborare strânsă cu partenerii noștri pentru a contura un viitor în care inteligența artificială îmbunătățește viețile oamenilor din întreaga lume.”
„Suntem entuziasmați că împreună cu HONOR lucrăm la promovarea progresul tehnologic cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră”, a declarat Alex Katouzian, Vicepreședinte Senior și Director General al Mobile, Compute și XR Devices, Qualcomm Technologies, Inc.
„Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm mai îndeaproape cu HONOR pentru a revoluționa modul în care oamenii trăiesc, lucrează și se conectează, creând experiențe care vor deschide noi posibilități în lumea aflată în continuă evoluție a inteligenței artificiale.”
Spre deosebire de LLM-urile din cloud, care sunt echipate cu seturi de date accesibile publicului, LLM-ul HONOR se bazează pe înțelegerea utilizatorului pentru a oferi servicii personalizate în funcție de preferințele acestuia. Pentru a dezvolta un LLM on-device care poate fi utilizat în beneficiul consumatorilor, HONOR și Qualcomm Technologies s-au concentrat pe trei domenii cheie: performanță, eficiență și confidențialitatea utilizatorului. Eforturile comune au dus la optimizări care permit platformei mobile să profite eficient de LLM fără a consuma o cantitate exagerată de energie, precum și la o protecție a datelor care asigură că datele rămân în siguranță stocate pe dispozitiv.
Cu Snapdragon 8 Gen 3, HONOR Magic6 va fi alimentat de un LLM integrat în dispozitiv cu șapte miliarde de parametri pentru a introduce o nouă eră a inteligenței artificiale generative. Pentru a ilustra potențialul capacităților AI, HONOR a prezentat, de asemenea, un demo de creare video AI.
Prin furnizarea unor comenzi către asistentul vocal inteligent YOYO, utilizatorii pot crea cu ușurință videoclipuri scurte cu fotografii și imagini stocate în dispozitiv. Șabloanele, temele și muzica videoclipurilor generate pot fi personalizate cu ajutorul unor editări suplimentare.
La Snapdragon Summit 2023, HONOR a prezentat și o interacțiune multimodală bazată pe eye tracking, numită Magic Capsule, precum și trei caracteristici cheie ale MagicRing: Connected Camera, Connected Input și sharing multi-device screen. Folosindu-se de cea mai recentă tehnologie Snapdragon Seamless, MagicRing permite un schimb mai mare de date între dispozitive, fiind mai stabil și mai eficient în ceea ce privește consumul de energie.
HONOR va rămâne deschis la colaborări cu parteneri globali și va continua să dezvolte un ecosistem de tehnologie AI pe dispozitiv, aducând inovații centrate pe nevoile utilizatorului pentru crearea unui viitor inteligent.