Ministrul Educatiei anunta in mod oficial o decizie extrem de importanta pentru toti elevii din Romania, iar asta deoarece Ligia Deca vorbeste mai jos despre ceea ce inseamna implementarea orelor de educatie financiara in scolile din toata tara, pentru a-i ajuta pe tineri sa inteleaga mai usor cum sa-si gestioneze finantele.
Ministrul Educatiei explica intr-un act normativ, aflat acum in proces de transparenta decizionala, ceea ce presupune aceasta modificare importanta pe care ar intentiona sa o faca pentru scolile din toata Romania, insa numai daca actul normaltiv va fi in mod efectiv aprobat, si nimeni nu stie cand s-ar putea intampla asta.
“Educația financiară pentru fiecare categorie de vârstă ar trebui să se concentreze pe atingerea unor obiective specifice (de ex.: autocontrol în privința consumului și a cheltuielilor, cunoștințe de bază în domeniul financiar, gestionarea banilor sub supravegherea părinților). Un nivel redus de cunoștințe financiar și fiscale cu privire la concepte cheie din domeniul financiar (de exemplu, rolul și funcțiile banilor în economie, rolul guvernului și al instituțiilor financiare în economie.
Metode de protecție împotriva riscurilor, înțelegerea modului prin care plata taxelor contribuie la dezvoltarea societății etc.) sau un nivel redus de familiaritate cu privire la investițiile disponibile pe piețele financiare și riscurile asociate acestora, precum și cu privire la consecințele neplății taxelor și impozitelor, pot priva indivizii de oportunități pe termen lung.
Prin urmare, este foarte important ca indivizii să își dezvolte competențele necesare înțelegerii mecanismelor economice, drepturilor și obligațiilor consumatorilor și a importanței planificării financiare, a drepturilor și obligațiilor ca și contribuabili, iar sistemul de educație formal este o modalitate eficientă de a ajunge la o parte cât mai mare a populației. Pe lângă educarea financiară a tinerei generații, copiii și tinerii pot acționa ca promotori de cunoștințe de natură financiară în cadrul familiei.
Este necesar ca obiectivele specifice propuse să fie diferențiate în funcție de vârstă, iar cunoștințele/aptitudinile/comportamentele dobândite de copii și tineri vor putea avea în vedere: Înțelegerea mecanismelor economice: înțelegerea rolului și funcțiile banilor; înțelegerea rolului instituțiilor financiare și funcțiile băncilor centrale; înțelegerea funcțiilor ratelor dobânzii.
Ințelegerea dificultăților financiare și a îndatorării și dezvoltarea atitudinii necesare pentru evitarea acestora; formarea abilităților de abordare a dificultăților financiare cu ajutorul legilor și al sistemului asigurărilor sociale; înțelegerea relației dintre fluctuațiile comerciale, prețuri, ratele dobânzii și prețurile acțiunilor; creșterea interesului cu privire la multiplele tipuri de probleme cu care se confruntă economia.”
This post was last modified on oct. 30, 2023, 11:28 AM 11:28