Ministrul Muncii confirma actiunile de ultim moment privind legile salarizarii din sistemul public, dar si a pensiilor, iar asta pentru ca intr-o prima faza, Simona Bucura-Oprescu vorbeste despre discutiile importante care au avut loc la Bucuresti cu reprezentantii functionarilor publici, cu mai multe detalii mai jos.
Ministrul Muncii vorbeste deasemenea si despre legea pensiilor, care urmeaza sa treaca prin Parlament pentru adoptare, iar dupa ce va fi adoptata si promulgata, in 2024 ar trebui sa aduca doua cresteri ale pensiilor romanilor, una de la 1 ianuarie 2024, plus inca una din luna septembrie a anului viitor.
“Ministrul Muncii și Solidarității Sociale Simona Bucura-Oprescu s-a întâlnit astăzi cu reprezentații Avocatului Poporului, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliului Legislativ, AGERPRES, Consiliului Național al Audiovizualului, Autorității Electorale Permanente, Consiliului Economic și Social, Institutului Național de Statistică, Agenției Naționale pentru Sport, Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Rezervelor Statului și Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Discuțiile au vizat așezarea funcțiilor în ierarhia ocupațiilor din sistemul public românesc dar și felul în care pot fi create criterii de încurajare a performanței reale la fiecare instituție în parte. Reprezentanții instituțiilor au apreciat deschiderea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pentru a crea un proiect de #lege a salarizării în care să se țină cont de toate situațiile specifice fiecărei categorii de #angajați ai sistemului public.
„Vechimea e importantă dar nu e singurul criteriu care trebuie să definească experiența. Este nevoie și de elemente care să încurajeze performanța în sistemul public pentru că astfel răspundem mai bine nevoilor pe care românii le au. Acum este momentul în care respectul față de #muncă să fie încurajat”, a spus Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
𝐌𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐌𝐮𝐧𝐜𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐒𝐨𝐥𝐢𝐝𝐚𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐚 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐚𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞. Principiile de bază ale noii legi sunt: contributivitate; stabilitate în muncă; echitate; solidaritate. Este pentru prima dată în istoria sistemului public de #pensii din România când stabilitatea în muncă este recompensată prin puncte în plus pentru cei care muncesc mai mult de 25 de ani.
Mamele se pot pensiona mai devreme. Vârsta standard de pensionare scade cu câte șase luni pentru fiecare copil. Reducerea se acordă pentru cel mult șapte copii. Prevederea este valabilă și în cazul copiilor adoptați. Perioada de concediu de creștere a copilului este considerată perioadă contributivă și va determina o creștere a pensiei. Vor fi valorificate veniturile nepermanente contributive: acord global, plata cu ora, al treisprezecelea salariu, premii, etc.”
This post was last modified on nov. 2, 2023, 12:13 AM 00:13