Ministrul Apararii aduce in atentia romanilor din intreaga tara o foarte importanta actiune oficiala de ultima ora, iar asta pentru ca Angel Tîlvăr vorbeste mai jos despre participarea la Consiliul pentru Afaceri Externe, la care au participat inclusiv omologii sai din statele membre ale Uniunii Europene.
Ministrul Apararii explica mai jos ceea ce a fost discutat acolo, dar si ce fel de decizii importante au fost luate, iar asta deoarece ele conteaza pentru viitorul Uniunii Europene si nu numai, in special in contextul razboiului din Ucraina, care provoaca extrem de multe probleme inclusiv in tara noastra acum.
“În cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Externe în formatul miniștrilor apărării din statele membre ale UE, la care am participat, astăzi, la Bruxelles, am reiterat sprijinul ferm și constant al României pentru Ucraina. Este important să rămânem focalizați pe regiunea Mării Negre și să menținem unitatea în ceea ce privește susținerea Ucrainei. De asemenea, este necesar să sprijinim și Republica Moldova, stat care se confruntă cu amenințări hibride la adresa securității.
Principalul subiect de discuție al miniștrilor apărării a constat în sprijinul UE pentru Ucraina, în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse. A fost abordat sprijinul pe termen lung, din perspectiva adaptării instrumentelor actuale, precum Facilitatea Europeană pentru Pace, pentru a răspunde structurat cerințelor partenerului ucrainean și a reafirma determinarea UE în sprijinul acestuia.
În intervenția sa, ministrul român al apărării a subliniat importanța continuării sprijinului UE pentru Ucraina și a informat cu privire la demersurile recente întreprinse la nivel național, inclusiv în contextul declarației comune România-Ucraina, adoptate la 10 octombrie. Angel Tîlvăr a reconfirmat sprijinul asumat de România, inclusiv pe palierul instruirii.
Prezentând, în context, o informare cu privire la deschiderea Centrului european de instruire F-16 în România, care va avea ca prioritate instruirea piloților români, dar va fi deschis și statelor aliate și partenere, inclusiv Ucrainei. Totodată, au fost discutate și eforturile operaționale ale UE în diferite teatre de pe glob, precum și implementarea angajamentelor asumate prin Busola Strategică privind dezvoltarea Capacității UE de dislocare rapidă (EURDC).
Evenimentele recente ce au afectat infrastructura critică subterană din Marea Baltică evidențiază, încă o dată, necesitatea unor măsuri eficace pentru consolidarea rezilienței și asigurarea securității infrastructurii critice. Aceste lecții se aplică și în Marea Neagră, unde ne confruntăm cu o creștere a cererii pe dimensiunea conectivității, infrastructurii energetice și digitale. Asigurarea rezilienței infrastructurii critice este și un element important al cooperării UE-NATO, fiind necesară consolidarea acestui dialog.”
This post was last modified on nov. 15, 2023, 12:31 AM 00:31