Armata Romana a anuntat in mod oficial o serie de foarte importante actiuni de ultima ora pentru milioane de romani din tara, printre ele numarandu-se inclusiv parada de 1 decembrie, care va fi organizata incepand cu ora 11:00, tot la Arcul de Triumf din Bucuresti, acolo unde se desfasoara de ani de zile deja.
Armata Romana vorbeste deasemenea mai jos despre o multitudine de alte initiative pe care le desfasoara in aceasta perioada, inclusiv sedinte de tragere, sau chiar recentul exercitiu cu echipamente Patriot, care s-a derulat pentru prima oara in Romania, fiind extrem de important pentru protejarea tarii.
“Vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, se va desfășura Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piața Arcului de Triumf, din București. La Parada militară vor defila, alături de trupele Armatei României, și militari străini din cadrul detașamentelor dislocate în țara noastră, precum și din țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.
Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanți ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităților locale, la pregătirea, organizarea şi desfășurarea de ceremonii în unele garnizoane în care sunt dislocate unități militare, iar militarii aflați în misiune în afara teritoriului național vor desfășura ceremonii militare. De asemenea, Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
Ședințe de tragere de zi și de noapte în garnizoana Miercurea Ciuc! Luna noiembrie îi găsește pe noii noștri colegi în poligonul de tragere Jigodin din Miercurea Ciuc, unde desfășoară una dintre cele mai importante etape ale pregătirii, în care execută trageri de zi și de noapte cu armamentul din dotare. Manevrabilitate, dislocare rapidă, mobilitate tactică… toate au legătură cu domeniul Transporturilor militare.
În prezent, armata are o arhitectură bine definită de structuri care asigură și coordonează operațiunile de mișcare și transport, de la cele ale personalului până la cele de echipamente, materiale și muniții. Modernizarea parcului auto continuă să se mențină între obiectivele de înzestrare, ca element esențial în dezvoltarea graduală a potențialului de suport logistic.
Totul calculat la secundă, trei ani de pregătire, multe cursuri în SUA, săptămâni întregi petrecute în poligon. Nu se vede încordarea oamenilor, dar se simte presiunea, dorința de a ieși totul bine. Prima tragere cu instalația PATRIOT! E prima dată când tragem cu sistemul ce a intrat în dotarea militarilor din Regimentul 74 P A T R I O T și vedem că aplicarea pas cu pas a procedurilor duce la succesul misiunii.”
This post was last modified on nov. 17, 2023, 12:24 PM 12:24