Ministrul Sanatatii ofera o serie de informatii extrem de importante cu privire la tragedia din Spitalul Murgeni, iar asta deoarece Alexandru Rafila explica foarte clar cum ar trebui sa fie adusa mancarea in spitalele din Romania, adica sa existe surse autorizate prin care hrana sa fie livrata unitatilor medicale.
Ministrul Sanatatii ofera aceste explicatii pentru a-i face pe romani sa inteleaga ce anume nu a fost respectat din punct de vedere al regulilor, astfel incat la Spitalul din Murgeni sa se intample o tragedie din cauza careia sa moara 3 persoane, iar alte cateva zeci sa ajunga in spitalele din Vaslui.
“Procedura este că distribuția mâncării într-un spital, într-o unitate medicală trebuie făcută din surse autorizate. Cele două posibile surse autorizate, trei, să spunem, ca să includem și cea legată de o donație, este că fie pregătești mâncarea în spital, este una dintre eventualități și ai blocul alimentar autorizat pentru pregătirea hranei, a doua este să ai un contract de catering.
Într-un caiet de sarcini, ca să poţi să contractezi un furnizor de servicii de catering, există această prevedere, că el trebuie să fie autorizat să pregătească hrana și, atenție, să o și transporte în condiții de siguranță, pentru că și în acest caz, sigur, nu vreau să fac speculații, mănăstirea aceasta era la câteva zeci de kilometri de spitalul din Murgeni.
Adică nu era în imediata… era la vreo 60-70km, sau cea de-a treia posibilitate, să spunem a unei donații, și lucrul ăsta este posibil pentru anumite produse, ele trebuie să fie toate aceste produse însoțite de un certificat de calitate, care să certifice faptul că au fost realizate într-o unitate autorizată și au fost transportate, de asemenea, autorizat.
Astea sunt niște condiții esențiale, care asigură, dacă vreți, sau generează un risc mult, mult mai mic de apariție a unei toxiinfecții alimentare. Sigur, nu poți niciodată să excluzi o astfel de posibilitate, dar nici nu putem să acceptăm această idee, că dacă vine cineva și își oferă bunele intenții – eu sunt convins că au fost făcute cu bune intenții.
Asta nu înseamnă să nu respectăm procedurile legale în vigoare, dar repet, este o anchetă a poliției și sper să putem să avem rezultate. Oricum, mănăstirea respectivă a fost amendată de ANSVSA cu o sumă importantă, cred, pentru comunitate. Ideea nu este să dai amendă, ideea este să previi astfel de incidente.”
This post was last modified on nov. 26, 2023, 12:35 PM 12:35