Germania: Decizia la Nivel Federal, Actiuni care Ajuta Aderarea Romaniei la Schengen in 2023

Germania Decizia Nivel Federal Actiuni Ajuta Aderarea Romaniei Schengen 2023

Germania anunta in mod oficial decizia luata la nivel federal, in baza careia vor avea loc o serie de actiuni importante, care vor ajuta aderarea Romaniei la Schengen chiar in cursul anului 2023, iar asta pentru ca ministrul federal de interne, Nancy Faerser, se intalneste cu omologii sai la Szeged pentru a discuta problema majora a migratiei ilegale.

Germania vrea sa gaseasca solutii pentru impiedicarea migratiei ilegale si combaterea contrabandei, ministri din Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia si chiar Austria urmand a fi prezenti, iar deciziile care vor fi luate acolo, ar putea ajuta serios aderarea Romaniei la Schengen inclusiv in anul 2023, ceea ce ar fi o veste grozava pentru noi.

Germania este unul dintre principalii sustinatori ai aderarii Romaniei la Schengen, ceva ce n-ar trebui sa mire pe cineva, iar asta pentru ca Olaf Scholz si ministerii sai au spus in repetate randuri ca tara noastra merita sa faca parte din acest sistem cat mai curand, iar intalnirile de acest gen pot fi de foarte mare ajutor pentru noi.

“Ministrul federal de Interne Nancy Faeser călătorește luni în Ungaria pentru o întâlnire cu colegii din Europa de Est. Conferința din orașul Szeged priveste limitarea migrației ilegale, combaterea contrabandei și protecția frontierelor. Faeser călătorește la întâlnire la invitația președinției cehe a Grupului Visegrad, care include Ungaria, Polonia și Slovacia.

Este așteptat să participe și ministrul austriac de interne Gerhard Karner. Potrivit unui purtător de cuvânt, Faeser dorește să continue să lucreze pentru a finaliza legislația privind Sistemul european comun de azil la întâlnire. După conferință, Faeser va călători în Serbia pentru a purta discuții cu ministrul sârb de interne și cu ministrul sârb de externe la Belgrad.”