X

Austria: Precedentul foarte PERICULOS dupa Conditionarea Aderarii Romaniei la Schengen

Austria creeaza un precedent extrem de periculos in Uniunea Europeana dupa conditionarea repetata a aderarii Romaniei la Schengen, impreuna cu Bulgaria, iar asta pentru ca in baza ei alte state pot actiona similar, si nu doar in aceasta privinta, ci si in altele, pentru a obtine ce vor de la statele care vor sa intre in acest sistem, si nu numai.

Austria a avut indeplinite o serie de cerinte pentru a permite aderarea Romaniei la Schengen, impreuna cu Bulgaria, iar Ungaria i-a urmat exemplul de santaj, obtinand anularea unor suprataxe pentru gazul rusesc care trece prin teritoriul bulgarilor, deci vorbim despre strategii care sunt gandite impotriva unitatii europenilor.

Austria inca nu vrea sa permita aderarea Romaniei la Schengen pentru traficul terestru, ceea ce desigur ca ridica foarte multe probleme pentru romani, fiind de asteptat ca pentru a se permite inclusiv acest lucru, sa fie facute alte cereri pe parcursul anului 2024, mai ales ca acum exista precedentul, presa austriaca fiind convinsa de asta.

“În timp ce Marea Britanie a plătit Rwandei 300 de milioane de dolari pentru proiect, Austria atinge același obiectiv prin șantaj. Acest lucru creează un precedent periculos. Alte țări UE vor fi acum tentate să imite Austria. În urmă cu câteva săptămâni, Ungaria a folosit și Schengen ca mijloc de presiune pentru a forța Bulgaria să retragă o taxă de tranzit pentru transportul gazelor.

Acum știm ce vrea să spună ministrul de Interne Gerhard Karner prin repararea sistemului de azil al UE, presupusul „defect”. Prin blocarea aderării celor două țări la Schengen, Austria – cândva un pionier al deschiderii către Europa Centrală de Est și Sud-Est – a coborât la același nivel cu Ungaria.”

This post was last modified on ian. 14, 2024, 12:55 PM 12:55

Disqus Comments Loading...