Ministrul Sanatatii aduce in atentia tuturor romanilor o serie de memorandumuri de ultima ora, care au adoptate de catre Guvernul Romaniei pentru sistemul de sanatate, iar asta deoarece voribm despre decizii care vizeaza scoaterea la concurs a 7.600 de posturi pentru cadre medicale in tara.
Ministrul Sanatatii explica mai jos importanta acestor memorandumuri pentru Romania, iar asta in contextul in care vorbim despre modificari cerute de catre foarte multa lume, dar care abia acum ajung sa fie puse in aplicare, asa ca este important de stiut ceea ce se intampla la nivelul Guvernului Romaniei.
“Au fost adoptate de Guvern două memorandumuri, unul propus de Ministerul Sănătății pentru spitale din subordinea ministerului, respectiv, unul propus de Ministerul Dezvoltării pentru spitale aflate în subordinea autorităților locale. În total, a fost aprobată scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi, cu următoarea precizare: toate posturile de medic care au fost solicitate atât de către Ministerul Sănătății.
Cât și de către Ministerul Dezvoltării, iar aceste solicitări coincid cu solicitările unităților sanitare, deci astea le-au cerut unitățile sanitare – este vorba despre nevoia lor de angajat medici – toate au fost aprobate, în total peste 2.500 de posturi de medic în spitalele din România. Mai mult, a fost în cadrul memorandumului propus Guvernului și a aprobat ulterior de către Ministerul Sănătății.
365 de persoane au fost sau pot fi angajate prin concurs la serviciile de ambulanță, pentru că pentru Ministerul Sănătății medicina de urgență reprezintă o prioritate, iar intervențiile, mai ales acum, în această perioadă, la diverse solicitări, sunt extrem de importante și credem că în felul acesta putem acoperi nevoia de personal. Aș vrea totuși să fac câteva remarci. Unitățile sanitare care au solicitat scoaterea posturilor la concurs să demareze imediat aceste proceduri, odată cu aprobarea memorandumului.
Este esențial, pentru că nu trebuie să așteptăm șase luni ca să scoată posturile la concurs, le pot scoate cât mai repede. Procedura spune că după publicare, în termen de 30 de zile, se poate organiza concursul de ocupare a postului. Rugămintea este să facă acest lucru cât mai repede, încât acești 7.600 sau mai mult de 7.600 de oameni.
Care ar putea să ajute sistemul de sănătate să poată să fie angajați cât mai repede. Vom continua sigur și în perioada următoare să discutăm la nivelul Guvernului. O să vedem și ce se întâmplă după scoaterea la concurs a acestor posturi, câte dintre ele se vor ocupa, pentru că se ocupă printr-o procedură legală de concurs.”
This post was last modified on ian. 11, 2024, 2:14 PM 14:14