E.ON, unul dintre grupurile de energie electrica si gaze naturale cu cele mai mari numere de clienti din toata Romania, a decis sa le aduca in atentie romanilor o informare legata de modul in care isi pot proteja centralele termice, mai ales in contextul in care vorbim despre probleme legate de defectiunile tehnice.
E.ON ofera mai jos o serie de informatii foarte importante legate de modul in care trebuie sa fie intretinute centralele termice, astfel incat sa nu avem probleme cand vine vorba despre furnizare aconstanta a caldurii si a apei calde, astfel ca informatiile ar trebui sa fie de folos pentru un numar mare de oameni.
Cum putem evita defecțiunile la centrala termică?
În primul rând, asigurându-i servicii periodice de mentenanță. De exemplu, cel puțin o dată la 2 ani, este obligatorie o verificare tehnică periodică, cunoscută ca VTP. Pentru această lucrare e nevoie să apelezi la un inginer autorizat ISCIR și ANRE.
Inginerul autorizat va transmite rezultatele verificării câtre Operatorul de Distribuție din zona locului de consum, iar acesta către furnizorul tău, pentru actualizarea acestor informații în sistem. O intervenție neautorizată sau neefectuarea acestei lucrări pot duce la pierderea garanției, dar chiar și la întreruperea alimentării cu gaz a locuinței.
VTP-ul este recomandat și la semne că centrala ajunge „mai greu” la temperatura dorită, când scoate zgomote ciudate, când erorile ce apar pe ecran, nu pot fi remediate urmând instrucțiunile din manualul de utilizare.
Alte lucruri pe care le putem face singuri sunt:
- verificarea presiunii apei – de regulă, aceasta trebuie să fie între 1 și 2 bari, iar dacă nu e așa, o poți regla.
- aerisirea caloriferelor, de regulă înainte de sezonul rece sau de momentul când pornești încălzirea. Astfel, poți evita ca acestea să prezinte zone reci.
pornirea centralei pe încălzire și în timpul verii. O pornești 5 minute și gata.
Când e cazul să înlocuim centrala termică ?
Așa cum spuneam și mai devreme, vârsta echipamentului este un factor important. Pe lângă consumul inutil de gaze naturale, dar și de electricitate ridicat, defectarea unei centrale vechi poate însemna costuri de reparație ridicate, piese scumpe sau chiar dispărute de pe piață și imposibil de găsit. Așa că, ce faci? După ce că dai greu de un specialist disponibil, stai în frig câteva zile, ca apoi să afli că nici nu poate fi reparată?
Dacă vezi că de la an la an, valoarea facturilor tale crește desi prețul gazului e același, înseamnă că e o problemă de consum.
Defecțiuni mici, dar dese? Poate fi semn că e cazul să o schimbi. Iar dacă deja știm că cele mai frecvente defecțiuni apar iarna, e oarecum logic ca înlocuirea centralei să o faci în sezonul cald. Ai toate șansele să prinzi oferte speciale, să beneficiezi de montaj rapid, firmele nefiind atât de ocupate, plus că nu e un disconfort să stai câteva zile fără încălzire.
This post was last modified on ian. 22, 2024, 2:59 PM 14:59