Prognoza meteo ANM, Administratia Nationala de Meteorologie, pentru luna cuprinsa intre 05.02.2024 si 04.03.2024, ne aduce in atentie temperaturile si fenomenele meteorologice pe care expertii estimeaza ca le vom resimti in Romania in aceasta perioada, detaliate separat mai jos.
ANM vorbeste despre evolutia vremii pentru fiecare saptamana, pana la inceputul lunii martie, astfel ca ne putem face o idee foarte clara cu privire la ceea ce se va intampla in Romania in aceasta perioada, fiind asteptate multe tipuri de fenomene meteorologice diversificate.
ESTIMĂRI METEOROLOGICE PENTRU INTERVALUL 05.02.2024 – 04.03.2024
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023.
Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Săptămâna 05.02.2024 – 12.02.2024
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile extracarpatice.
Săptămâna 05.02.2024 – 12.02.2024
Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Munților Apuseni și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, precum și în regiunile nord-vestice, da și deficitar în cele sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Săptămâna 12.02.2024 – 19.02.2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudestice.
Săptămâna 12.02.2024 – 19.02.2024
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului.
Săptămâna 19.02.2024 – 26.02.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în regiunile intracarpatice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale.
Săptămâna 19.02.2024 – 26.02.2024
Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în extremitatea de sud-est a teritoriului.
Săptămâna 26.02.2024 – 04.03.2024
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Săptămâna 26.02.2024 – 04.03.2024
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
This post was last modified on feb. 3, 2024, 9:09 AM 09:09