RO-ALERT Folosit pentru Avertizarea Romanilor dupa Noi Atacuri cu Drone Asupra Porturilor Ismail si Reni

RO-ALERT Folosit pentru Avertizarea Romanilor dupa Noi Atacuri cu Drone Asupra Porturilor Ismail si Reni

RO-ALERT a fost folosit din nou de catre autoritatile din Romania dupa ce Rusia a atacat porturile Ismail si Reni cu drone, populatia fiind avertizata in legatura cu pericolul reprezentat de atacurile repetate pe care rusii le lanseaza asupra infrastructurii portuare ucrainiene de pe Dunare.

RO-ALERT este folosit de catre autoritatile din Romania pentru a-i avertiza pe cetateni in legatura cu posibilitatea ca ramasite ale dronelor distruse de apararea antiaeriana ucraineana sa cada pe teritoriul Romaniei, astfel incat sa se puna la adapost pentru a nu fi raniti.

Informarea MApN privind atacurile Rusiei cu Drone asupra porturilor Ismail si Reni

În cursul nopții de 9/10 februarie, forțele ruse au executat atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Ismail și Reni, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România.

Ministerul Apărării Naționale a monitorizat situația în zona de frontieră și a activat procedurile de Poliție Aeriană, notificând la ora 00.26 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la zonele din județul Tulcea care ar fi putut fi afectate de riscurile asociate acestei situații și ulterior, la ora 00.48 pentru jud. Galați. IGSU a emis mesaje RO-Alert pentru aceste două județe, iar starea de pre-alertă aeriană a încetat în jurul orei 02.50.

Aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Turce din Baza Aeriană 86 de la Fetești au fost ridicate în jurul orei 01.15 pentru a executa misiuni de cercetare a spațiului aerian național pe timpul acestei situații.

Ulterior, la ora 05.00, ca urmare a reluării atacurilor, a fost transmisă către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență o nouă notificare pentru județele Tulcea și Galați, fiind transmis un mesaj RO-Alert.

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Baza Aeriană 86 de la Fetești au fost pregătite pentru executarea unei misiuni de poliție aeriană, însă evoluția situației aeriene nu a necesitat, în acest caz, decolarea lor.

Starea de pre-alertă aeriană pentru județele Tulcea și Galați a încetat la ora 06.20. Deși în niciunul dintre cele două valuri de atac asupra porturilor ucrainene, sistemul de supraveghere radar al Armatei României nu a indicat pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național și nu au fost raportate, prin mijloacele de supraveghere și observare, posibile căderi accidentale de resturi de drone folosite în aceste atacuri pe teritoriul național, începând cu ora 8, echipe ale MApN execută verificări suplimentare în teren, în zona Ceatalchioi, jud. Tulcea.

Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar. Forțele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spațiului aerian și de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații.

De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situația generată de aceste atacuri.