În inima întunecată a cosmosului, o descoperire recentă a aruncat lumină asupra unui mister care a bântuit oamenii de știință de decenii: de ce, în ciuda previziunilor teoretice, fuziunile dintre găurile negre supermasive rămân o enigmă neobservată ? Observațiile din galaxia eliptică B2 0402+379 dezvăluie existența unui sistem binar de găuri negre supermasive cu o masă cumulativă de 28 de miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui, stabilind un nou record pentru cea mai masivă gaură neagră binară cunoscută până acum.
Situată la doar 24 de ani lumină una de cealaltă, această pereche neobișnuit de apropiată pare să fie prinsă într-un dans cosmic care durează de peste 3 miliarde de ani, refuzând să se ciocnească și să fuzioneze. Această descoperire, făcută cu ajutorul telescopului Gemini North din Hawaii, sugerează că masa enormă a acestor găuri negre supermasive le împiedică fuzionarea.
Roger Romani, profesor de fizică la Universitatea Stanford și membru al echipei de cercetare, explică: „În mod normal, galaxiile cu perechi de găuri negre mai ușoare au suficiente stele și masă pentru a le uni rapid. Dar din moment ce această pereche este atât de masivă, a fost nevoie de mult mai multe stele și gaz pentru a-și îndeplini treaba, lăsând sistemul blocat fără materie suficientă pentru a continua fuziunea”.
Descoperirea INCREDIBILA a Unor Gauri Negre care au Uimit Cercetatorii
B2 0402+379 este considerată un „cluster fosil”, rezultatul fuzionării unui întreg cluster de galaxii într-o singură galaxie eliptică masivă. Acest fenomen sugerează că cele două găuri negre supermasive din centrul său au fost create printr-un lanț de fuziuni între găuri negre mai mici, pe măsură ce galaxiile din cluster s-au întâlnit și s-au combinat. Această proces complex ilustrează cum, în teorie, găurile negre supermasive cresc la dimensiuni colosale.
Teoria sugerează că majoritatea, dacă nu toate, galaxiile găzduiesc în centrul lor o gaură neagră supermasivă, cu o masă echivalentă cu milioane sau chiar miliarde de sori. Aceste găuri negre colosale nu se pot forma prin prăbușirea unei singure stele, ci prin serii de fuziuni între găuri negre din ce în ce mai mari. Când galaxiile se ciocnesc și fuzionează, se teoretizează că și găurile negre supermasive din inimile lor ar trebui să se apropie, formând o pereche binară care, în cele din urmă, ar fuziona, emițând unde gravitaționale în proces.
Cu toate acestea, în cazul sistemului binar din B2 0402+379, atracția gravitațională care ar trebui să le unească pare să fie înfrântă de masa lor imensă. Pentru a înțelege mai bine dinamica acestui sistem, cercetătorii au apelat la datele arhivate culese de Spectrograful Multi-Object al Gemini North, care a permis determinarea vitezelor stelelor din apropierea găurilor negre și, implicit, a masei acestora.
„Sensibilitatea excepțională a GMOS ne-a ajutat să cartografiem vitezele stelelor, deducând astfel masa totală a găurilor negre”, a adăugat Romani. Aceste observații sugerează că doar o populație masivă de stele ar putea aduce găurile negre suficient de aproape pentru a fuziona. Totuși, energia eliberată în timpul acestui proces a împrăștiat materia înconjurătoare, lăsând centrul galaxiei lipsit de materialele necesare pentru a continua fuziunea.
Aceste descoperiri nu numai că oferă indicii valoroase despre formarea găurilor negre supermasive, dar și susțin teoria conform căreia masa binarilor este un factor crucial în prevenirea fuziunilor. În timp ce viitorul acestei perechi rămâne incert, cercetările continuă, cu speranța de a descoperi dacă găurile negre supermasive pot depăși această impas cosmic sau dacă sunt condamnate să rămână blocată într-un limbou etern.
