Ministrul Educatiei a facut primele declaratii de ultim moment in cazul violurilor la care a fost supus un tanar elev intr-o scoala din Bucuresti, iar asta pentru ca vorbim despre un caz extrem de grav, care nu ar fi fost raportat la timp de catre conducerea scolii, iar Ligia Deca a reactionat in cele de mai jos.
Ministrul Educatiei condamna in termeni foarte buni ceea ce s-a intamplat in aceasta scoala din Bucuresti, si a dispus efectuarea unei cercetari, separata de dosarul penal deschis de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.
“Urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind suspiciunea producerii unor fapte reprobabile în incinta unei unități de învățământ din Municipiul București, un reprezentant al Ministerului Educației s-a deplasat în cursul dimineții de astăzi, 4 martie, în școala în cauză, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Cazul este preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În același timp, în limitele sale de atribuții, o echipă a Inspectoratului Școlar al Municipiului București verifică atât modul în care conducerea unității de învățământ a gestionat acest caz, cât și măsurile dispuse de aceasta, conform competențelor ce îi revin, în vederea soluționării aspectelor semnalate.
„Violența, agresiunile și comportamentele abuzive sunt incompatibile cu un mediu școlar sănătos și sigur. Am solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București să transmită Ministerului Educației concluziile cercetării. În aceeași măsură, reiterez obligația școlilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violență, care stabilește foarte clar pașii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinți”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca.“
This post was last modified on mart. 4, 2024, 6:42 PM 18:42