Ministerul Apararii transmite o serie de anunturi de ultim moment pentru romanii din intreaga tara, iar primul dintre ele vizeaza soldatii Batalionului 24, care vor participa la misiunea EUFOR Althea, asta in timp ce tanchistii unitatilor subordonate Brigazii 9 Mecanizata, au facut exercitii la centrul de la Babadag.
Ministerul Apararii vorbeste deasemenea inclusiv despre un exercitiu aerian demonstrativ desfasurat de catre Fortele Aeriene Romane si Turce, plus o ceremonie militara in care a fost prezentata Emblema de Onoare a Fortelor Aeriene Romane unor cadre militare si soldati din Grupul de 3 Cercetare si Supraveghere.
“Gata pentru misiune! Militarii Batalionului 24 Vânători de Munte „General Gheorghe Avramescu” se pregătesc să participe la misiunea EUFOR ALTHEA în Bosnia și Herțegovina. Tanchiștii unităților subordonate Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” au executat trageri în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Babadag, în cadrul exercițiului multinațional „Justice Eagle 24.1”.
Exercițiu demonstrativ de poliție aeriană întărită. Aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, Forțelor Aeriene Turce şi aeronave Rafale ale Forțelor Aeriene şi Spaţiale Franceze au desfășurat miercuri, 6 martie, un exercițiu demonstrativ de poliţie aeriană întărită pe traiectul de zbor Baza 90 Transport Aerian Otopeni – Baza 86 Aeriană Borcea și retur.
Aceste misiuni contribuie la creșterea capacităţii de reacţie rapidă şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române, Forțele Aeriene şi Spaţiale Franceze şi Forțele Aeriene Turce. La activitate au participat reprezentanți media români și străini, precum și echipa Biroului Relații Publice din cadrul Comandamentului Aerian Aliat NATO, Baza Aeriană Ramstein.
La data de 07.03.2024 s-a desfășurat ceremonia militară organizată cu prilejul aniversării a 85 de ani de existență a Grupului 3 Cercetare și Supraveghere prin Radiolocație și Avertizare Timpurie “General Vasile Mihalache” . În cadrul ceremoniei, Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a oferit Emblema de onoare a Forțelor Aeriene unor cadre militare si soldați gradați profesioniști din cadrul grupului. Grupul 3 Cercetare și Supraveghere prin Radiolocație și Avertizare Timpurie “General Vasile Mihalache” datează din anul 1939.
Nevoia de perfecționare rapidă a posibilităților de luptă ale mijloacelor de atac aerian a impus crearea unor sisteme moderne de apărare și, implicit, transformări majore ale structurilor de radiolocație. Astăzi, la aniversarea a 85 de ani de existență, rezultat al profundelor transformări, schimbări de locații si modernizări, Grupul 3 Cercetare și Supraveghere prin Radiolocație și Avertizare Timpurie “General Vasile Mihalache” este un element de bază al sistemului național de apărare asigurând în timp real informațiile necesare ducerii operațiilor aeriene și înștiințării despre amenințarea aeriană.”