Ministrul Educatiei anunta in mod oficial masurile d eultim moment, pe care Ligia Deca vrea sa le puna in aplicare pentru milioane de elevi din toate scolile Romaniei, iar asta deoarece vorbeste despre parteneriate intre operatorii economici si autoritatile locale, pentru pregatirea elevilor cu competente care sa le fie de folos.
Ministrul Educatiei vorbeste mai jos despre programul de invatamant dual CRESCENDO, care implica scoli, universitati, operatori economici si autoritati locale, el fiind finantat cu 26 de milioane de euro prin PNRR, pentru a le oferi elevilor posibilitatea de a se inscrie la specializari in baza carora sa-si gaseasca mai usor un loc de munca.
“Cred în parteneriatul școală – operatori economici – autorități locale, doar așa vom reuși să creștem viitori adulți ale căror competențe să-i ajute să se integreze pe piața muncii. Am semnat astăzi, la Alba, contractul de finanțare pentru campusul de învățământ dual CRESCENDO – un pas important către implementarea rutei duale complete, cu sprijinul a două universități, cinci unități de învățământ, cinci UAT-uri și opt operatori economici.
Finanțat prin PNRR și cu un buget de peste 26 de milioane de euro, acest consorțiu va oferi tinerilor posibilitatea înscrierii la specializări de tipul mecanică, electrică, electromecanică, materiale pentru construcții, construcții sau topografie-cadastru. M-am bucurat că am semnat acest contract de finanțare la Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, prima unitate de învățământ tehnic profesional din județ și un liceu cu deschidere către cooperare și integrare europeană.
Am vizitat, de asemenea, Liceul Tehnologic din Sebeș unde sunt școlarizați în învățământul liceal tehnologic și profesional/dual peste 800 de elevi. La aceștia se adaugă peste 400 de elevi din programul „A doua șansă”, nivel gimnazial. Datorită eforturilor autorităților locale, care au înțeles importanța investiției în educație, această unitate de învățământ va avea un corp de clădire nou, cu echipamente moderne, pe care l-am vizitat astăzi.
Deoarece învățământul dual aduce la un loc formarea în școală și cea în cadrul unei companii, am vizitat Școala Duală Bosch. Elevii au ocazia să descopere aici ce înseamnă să lucrezi într-o companie multinațională, au acces direct la tehnologie de ultimă generație și beneficiază de pregătire practică alături de profesioniști, având posibilitatea de a-și continua parcursul profesional în cadrul companiei.
Județul Alba este unul din județele care au înțeles foarte bine importanța dezvoltării rutei duale ca mod prin care tinerii își pot dezvolta competențele profesionale de care piața muncii are nevoie. Spun acest lucru pentru că din 2019 și până în prezent, Grupul de lucru VET din Alba, cu care am discutat astăzi, a derulat o serie de activități și proiecte în tot județul.”
This post was last modified on mart. 12, 2024, 10:59 AM 10:59