Armata Romana a facut publice o serie de noi informatii oficiale de ultim moment cu privire la actiunile militarilor romani, in plin razboi in Ucraina, iar asta pentru ca oamenilor li se vorbeste, initial, despre Brigada 9 Mecanizata care a participat la exercitiul Justice Eagle 24, in cursul zilelor trecute.
Armata Romana vorbeste si despre exercitiile militare cu soldatii polonezi din cadrul NATO, desfasurate la Craiova, insa si despre revenirea in Romania a soldatilor din cadrul diviziei de Vanatori de Munte, care au participat la operatiunea de mentinere a pacii, EUFOR ALTHEA, din Bosnia si Hertegovina.
“Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a desfășurat în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Babadag”, județul Tulcea, exercițiul multinațional Justice Eagle 24. Una dintre secvențele exercițiului a avut loc la Topraisar, acolo unde militarii geniști din Brigada 9 s-au instruit împreună cu militarii americani dislocați în țara noastră. Justice Eagle este un exercițiu bianual, cu trageri de luptă reale cu mai multe categorii de armament și s-a desfășurat în perioada 4-15 martie.
La inițiativa militarilor polonezi din cadrul Brigăzii Multinaționale de Sud-Est din Craiova, în poligonul de tragere Balta Verde a avut loc o competiție de trageri de luptă la care au participat militari francezi, belgieni și luxemburghezi din cadrul Grupului de Luptă NATO (dislocați în Cincu), alături de aliații români, portughezi și macedoneni. La această sesiune de instrucție au participat, în perioada 10-12 martie, aproximativ 80 de militari NATO, care au avut ocazia de a exersa procedurile specifice de tragere, dar și de a cunoaște și împărtăși bune practici între aliați.
Vânătorii de Munte raportează ,,Misiune îndeplinită!” Începând cu luna noiembrie, compania de rezervă intermediară, pentru Operația “EUFOR ALTHEA”, a avut misiunea de a contribui la asigurarea unui mediu de securitate sigur și stabil în zona de operații încredințată. În paralel, compania a participat, alături de militarii din cadrul celorlalte structuri ale Batalionului Multinațional.
La exerciții situaționale care întăresc și certifică nivelul de instruire și interoperabilitate. “Este un moment de satisfacție faptul că misiunea dumneavoastră din Teatrul de Operații Bosnia și Herțegovina s-a încheiat cu succes și că v-ați întors cu toții, sănătoși, acasă. Ați onorat angajamentul pe care România și l-a asumat și ați reprezentat țara cu profesionalism.
Vă felicit pentru modul exemplar în care v-ați implicat în pregătirea acestei misiuni și vă mărturisesc că sunt mândru de ceea ce ați realizat” a transmis comandantul Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, generalul-maior Bogdan Cernat, în cadrul ceremoniei de repatriere desfășurată la Miercurea Ciuc.”
This post was last modified on mart. 18, 2024, 9:47 PM 21:47