Sebastian Burduja Anunta Bilantul la 9 Luni de Mandat la Ministerul Energiei

Sebastian Burduja Anunta Bilantul 9 Luni Mandat Ministerul EnergieiSebastian Burduja Anunta Bilantul 9 Luni Mandat Ministerul Energiei

Sebastian Burduja a publicat un bilant dupa 9 luni de mandat la conducerea ministerului Energiei, iar asta in conditiile in care se pregateste de o posibila candidatura la functia de primar al Bucurestiului, lansand o multitudine de atacuri impotriva lui Nicusor Dan in ultimele saptamani, din acest motiv.

Sebastian Burduja prezinta 20 dintre, ceea ce considera el a fi, realizarile sale in perioada in care a fost ministru al Energiei, iar daca sunteti interesati, puteti vedea mai jos ceea ce spune.

“Ca de fiecare dată, vă prezint raportul meu de activitate, cu principalele rezultate la Ministerul Energiei. Mandatul de ministru este o mare răspundere, iar portofoliul are o complexitate aparte. Cea mai mare satisfacție este că, atunci când tragem linie, rămân în urma noastră lucruri bune pentru România: investiții, schema de compensare-plafonare, programele strategice, eliminarea taxei pe soare și multe altele.

Le mulțumesc tuturor celor care, în fiecare zi și de multe ori până noaptea târziu, sacrifică timp departe de familie pentru că împărtășesc același crez: „sensul vieții e simplu — fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte”.

Urmează un mesaj mai lung, dar încerc să nu uit nimic. Principalele realizări de până acum:

  1. Am asigurat un preț corect și stabil la facturile românilor. Schema de plafonare-compensare ne-a furnizat a cincea cea mai ieftină energie electrică și al patrulea cel mai ieftin gaz din UE (date Eurostat). M-am obișnuit deja că lucrurile bune nu fac știri, dar e important să știm cu toții. Mai mult, prin OUG-ul pus în dezbatere vineri, vom avea prețuri și mai mici, în condiții normale.
  2. Am depășit fără nicio problemă sezonul rece. Așa cum am promis, gazele au fost la un nivel record în depozite, iar românii nu au tremurat de frig în casele lor. Și i-am susținut constat pe frații noștri de peste Prut.
  3. Am accelerat programul nuclear civil românesc. Retehnologizarea unității 1, proiectul unităților 3 & 4, respectiv proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) sunt acum în grafic. Am securizat finanțări adiționale de 4 miliarde EUR de la Canada și Italia. Am început investiția în prima instalație de detritiere din Europa, la Cernavodă, cu sprijin coreean.
  4. Am dat drumul la marile investiții pentru gazul românesc: am început proiectul Neptun Deep (peste 90% dintre fonduri sunt contractate deja și suntem în linie dreaptă pentru 2027), am reînceput forajele în perimetrul Caragele, cel mai promițător zăcământ românesc pe uscat. Centrală pe gaz de la Iernut va fi și ea finalizată, după o lungă așteptare. Iar din PNRR am semnat contractele pentru noile centrale în cogenerare de la Craiova (300MW), Constanța, Arad și Râmnicu Vâlcea. Am semnat contractele pentru grupurile pe gaz de la Ișalnița 850MW și Turceni 475MW, dar și pentru 8 parcuri solare (735MW) pentru reinventarea Complexului Energetic Oltenia.
  5. Am semnat contracte prin PNRR pentru producția de energie verde. Aproape 2000MW, investiții totale de peste 1 miliard EUR.
  6. Am semnat primele contracte pentru producția de hidrogen, apel din PNRR de 100M EUR. Prima astfel de schemă de ajutor de stat la nivelul UE. Urmează și primele contracte pentru stocare și producția de baterii și panouri foto-voltaice, sprijin de 200M EUR, tot din PNRR.
  7. Am deblocat Fondul pentru Modernizare: lansare apel pentru instituții publice (parcuri solare, eoliene și microhidrocentrale) – 500M euro; semnarea a 38 de contracte cu distribuitorii pentru modernizarea rețelelor (aproape 1 miliard de euro) și contractul cu Transelectrica pentru prima stație digitală; lansăm foarte curând apeluri pentru beneficiari privați de peste 800M euro pentru producția și autoconsumul de energie verde; am lansat apelul pentru modernizarea rețelelor de termoficare – 590M euro și primul contract deja semnat cu Suceava; urmează apeluri pentru centrale în cogenerare, producția de hidrogen, stocare, biocombustibili etc.
  8. Am propus eliminarea taxei pe soare. Încurajăm peste 120.000 de prosumatori, cu o putere instalată de peste 1500MW. Mai mult decât centrală nuclearo-electrică de la Cernavodă.
  9. Am deblocat mecanismul contractelor pentru diferență (CFD), care va susține 5000MW în parcuri solare și eoliene. Ne pregătim de două licitații (2024 și 2025), care vor seta un preț fix pentru vânzarea de energie verde, pentru 15 ani. Finanțarea este de 3 miliarde EUR din Fondul pentru Modernizare, o nouă premieră românească la nivel european.
  10. Am finalizat și promovat proiectul de lege pentru energie eoliană offshore. Legea a fost adoptată de Senat, urmează Camera Deputaților. Până la 1 mai vom avea legea și vom da drumul la proiecte de miliarde de euro în largul Mării Negre.
  11. Am finalizat programul Electric Up 1, cu 1528 de beneficiari, și lansăm Electric Up 2, pentru IMM-uri și sectorul HORECA.
  12. Am accelerat împreună cu MDLPA programul Anghel Saligny, cu 40 de ordine comune de aprobare a investițiilor în tot atâtea județe.
  13. Am susținut proiectele de dezvoltare ale OIL Terminal: un nou rezervor finalizat (primul după 1989), proiectul de regenerare urbană a Constanței, în parteneriat cu grupul Iulius, și primul terminal de bitum la Marea Neagră (în etapa de evaluare a ofertelor).
  14. Am salvat peste 2000 de locuri de muncă în Valea Jiului. Avem o nouă companie, care a reînceput investițiile pentru punerea în siguranță a celor 4 mine aflate în exploatare.
  15. Am finalizat o primă versiune a strategiei energetice naționale și am trimis la Bruxelles primul draft al Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice (PNIESC). Strategia Națională pentru Hidrogen a fost de asemenea finalizată la nivelul ministerului energiei. Am instituit primul Consiliu Onorific pentru Energie, la nivelul ministerului.
  16. Am accelerat proiectul interconectorului în curent continuu Est-Vest, vital pentru viitoarele unități 3 și 4 de la Cernavodă și pentru centralele eoliene offshore din Marea Neagră. Se lucrează acum la studiul de fezabilitate.
  17. Am prioritizat investițiile în hidrocentralele cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești (așteptăm ofertele pentru studiul de fezabilitate) și de la Bicaz.
  18. Am continuat sprijinirea industriei românești prin schema de ajutor de stat destinată energo-intensivilor. Peste 133 milioane EUR.
  19. Am finalizat listarea Hidroelectrica, cea mai de succes din lume în ultimul an.
  20. Am adoptat în guvern memorandumul privind fuziunea ELCEN-Termoenergetica. Și am semnat la Departamentul de Energie al SUA un memorandum privind explorarea energiei geotermale a Bucureștiului, iar cu Lockheed Martin o scrisoare de intenție pentru o nouă fabrică de baterii în România.”

This post was last modified on mart. 18, 2024, 9:46 PM 21:46

Disqus Comments Loading...