Microsoft a lansat recent pentru Windows 11 actualizarea, KB5035853, ca parte a actualizării din martie 2024, promițând îmbunătățiri semnificative pentru utilizatori. Printre acestea, actualizarea permite utilizarea Instrumentului Snipping pentru a edita rapid capturile de ecran capturate pe telefonul Android, facilitând împărtășirea și gestionarea conținutului multimedia între dispozitive. O funcție aparent minoră, dar cu un impact mare asupra productivității zilnice.
Microsoft, în ciuda așteptărilor pozitive, a reusit sa faca instalarea actualizării in WIndows 11 un adevarat cosmar, deoarece au aparut o serie de probleme neașteptate și frustrante pentru unii utilizatori. Rapoartele indică apariția temutelor Ecrane Albastre ale Morții (BSOD), încetiniri semnificative ale sistemului, erori de gestionare a memoriei, și în unele cazuri, imposibilitatea de a porni Windows 11 după actualizare.
Windows 11 are problemele care par să varieze de la sisteme care functioneaza foarte greu și întâmpină blocaje persistente, până la erori audio și coduri de eroare variate pe ecranul albastru. Un aspect particular de notat este dificultatea întâmpinată de utilizatorii dispozitivelor Lenovo L13 cu Ryzen Pro 7, care se confruntă cu reporniri in bucla și solicitări repetate de cod Bitlocker, arătând o compatibilitate problematică între hardware-ul specific și cea mai recentă actualizare Windows 11, de la Microsoft.
Windows 11 are PROBLEME Extrem de Serioase cu Actualizarea Noua a Microsoft
Microsoft ar trebui sa fie atenta si la faptul ca unii utilizatori ai Windows 11 au raportat probleme cu imprimantele post-actualizare. De exemplu, o imprimantă EPSON L3110 a încetat să funcționeze corect imediat după instalarea KB5035853, iar o soluție temporară a implicat utilizarea depanatorului Epson sau repornirea serviciului Print Spooler pentru a rezolva problema.
Această serie de probleme ale Windows 11 subliniază complexitatea mediului software modern și provocările de compatibilitate care pot apărea între diferitele componente hardware și software. Deși Microsoft depune eforturi constante pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului și a oferi actualizări sigure și eficiente, uneori apar erori neașteptate care necesită atenție imediată.
Microsoft nu a recunoscut problemele din Windows 11, insa neoficial pentru utilizatorii afectați de aceste probleme, o soluție imediată pare să fie dezinstalarea manuală a patch-ului problematic (accesând Setări > Windows Update > Dezinstalare). Această măsură temporară poate atenua impactul negativ asupra performanței și stabilității sistemului, până când Microsoft va lansa o soluție definitivă.
Windows 11 are, in general, actualizări esențiale pentru securitatea și performanța sistemelor noastre, dar este crucial pentru utilizatori să fie conștienți de potențialele probleme și să știe cum să reacționeze în cazul apariției lor. Microsoft, pe de altă parte, trebuie să continue să monitorizeze feedback-ul utilizatorilor și să lucreze asiduu pentru a rezolva aceste provocări în cel mai scurt timp posibil, menținând în același timp un canal de comunicare deschis și transparent cu comunitatea sa.