Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat eliminarea controversatei “taxe pe soare” pentru prosumatorii de energie solară. Această decizie vine la 9 luni după preluarea mandatului de ministru, timp în care Burduja a promis că va asculta vocea cetățenilor și va lucra pentru o Românie modernizată și sustenabilă.
“La fix 9 luni de la învestirea mea ca ministru al energiei, am onoarea să anunț eliminarea taxei pe soare. Acest lucru a fost posibil după nenumărate discuții, întâlniri și dezbateri, incluzând demersuri pe lângă Comisia Europeană,” a declarat Sebastian Burduja. O Ordonanță de Urgență a Guvernului a fost pusă în consultare publică, prin care se inițiază procedurile legale necesare eliminării acestei taxe.
Sebastian Burduja afirma ca această măsură aduce o claritate mult așteptată în cadrul legislativ, eliminând incertitudinile și barierele care până acum împiedicau dezvoltarea prosumatorilor în România. Cu peste 120.000 de prosumatori activi și o putere instalată de 1500MW, care depășește chiar și capacitatea centralei nucleare de la Cernavodă, România marchează un pas semnificativ spre independența energetică și sustenabilitate.
Ministrul Energiei a subliniat angajamentul continuu al guvernului de a sprijini prosumatorii și de a promova o energie în 3D: descentralizată, digitalizată și decarbonizată. “România Viitorului are nevoie de energie sustenabilă și accesibilă pentru toți cetățenii săi,” a afirmat Burduja.
Sebastian Burduja spune ca, pentru cei care încă nu au posibilitatea de a produce energie regenerabilă, guvernul va continua să ofere sprijin prin scheme de plafonare-compensare, contribuind totodată la reducerea costurilor energiei electrice și gazelor naturale. Aceste măsuri vizează facturi mai mici pentru gospodăriile românești și pentru companiile autohtone.
Potrivit ultimelor date publicate de Comisia Europeană, România se bucură de unul dintre cele mai competitive prețuri la gaz și energie electrică din Uniunea Europeană, un succes atribuit politicii energetice prudente și inovative a guvernului.
Ministrul Energiei a mulțumit colegilor din Ministerul Energiei și ANRE, precum și partenerilor din mediul privat și societatea civilă pentru contribuția lor esențială în acest proiect ambițios. “Contați pe noi în continuare pentru a construi împreună România Viitorului,” a încheiat Burduja, subliniind angajamentul ferm al guvernului pentru un viitor verde și prosper pentru toți românii.