Ministerului Mediului, condus de Mircea Fechet, anunta in mod oficial ca Guvernul Romaniei a adoptat noul Cod Silvic, marcând o etapă crucială în gestionarea durabilă și protecția pădurilor țării. Aprobarea acestui proiect de lege, elaborat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), coincide cu Ziua Internațională a Pădurilor, subliniind angajamentul României față de conservarea biodiversității și combaterea schimbărilor climatice.
Mircea Fechet afirma ca, noul Cod Silvic introduce o serie de măsuri revoluționare pentru sectorul silvic, printre care interzicerea tăierilor la ras în aproape jumătate din suprafața forestieră a țării, extinzând această restricție și în parcurile naturale, precum și în siturile Natura 2000, unde până acum aceste practici erau limitate doar la parcurile naționale.
Ministrul Mircea Fechet a evidențiat în briefingul de presă că acest cod reprezintă un pas major în direcția sustenabilității, fiind primul de acest gen adoptat după 2008. “Este un cod silvic echilibrat, rezultat al unui dialog extins și bine fundamentat cu toți actorii din domeniul silvic”, a afirmat Fechet, subliniind că noua legislație a fost finanțată prin PNRR și se aliniază la Strategia Națională pentru Păduri 2030, adoptată de guvern în 2022.
Printre inovațiile aduse de noul Cod Silvic se numără suspendarea accesului în sistemul informatic SUMAL 2 pentru cei care încalcă legea, posibilitatea statului de a împăduri terenurile despădurite și abandonate, stabilirea unui cadru legal pentru combaterea digitalizată a tăierilor ilegale și instituirea Consiliului Național al Silviculturii, care va asigura respectarea eticii profesionale și a standardelor în domeniu.
Mircea Fechet spune deasemenea ca noul cod prevede includerea tuturor proprietarilor de pădure în Registrul Forestier Național (RFN) și definirea ecosistemelor cu valoare ridicată de conservare, instituindu-se astfel Catalogul național al ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare – strict protejate.
Această legislație ambițioasă marchează un moment de cotitură în gestionarea pădurilor din România, punând bazele pentru o administrare responsabilă și sustenabilă a acestui ecosistem vital, în concordanță cu cele mai recente progrese tehnologice și așteptările societății.
This post was last modified on mart. 21, 2024, 11:53 PM 23:53