Ministrul Educatiei a anuntat in mod oficial o Ordonanta de Urgenta, pe care vrea sa o adopte in perioada imediat urmatoare pentru elevii din sistemul de invatamant, Ligia Deca spunand ca ea este necesara pentru modificari legate de acordarea burselor, cresterea sigurantei, dar si supravegherea audio-video a activitatii didactice.
Ministrul Educatiei vorbeste in mod oficial mai jos despre ceea ce presupun aceste modificari, dar si despre noi prevederi privind incompatibilitatea cadrelor didactice, o problema u care s-au confruntat multe scoli, dar care ar urma sa fie rezolvata dupa adoptarea acestui nou act al Guvernului Romaniei.
“Am lansat în consultare publică proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023. Principalele modificări vizează: acordarea burselor în învățământul preuniversitar; creșterea siguranței în unitățile de învățământ preuniversitar: școlile vor putea decide supravegherea audio-video a activității didactice, în funcție de particularitățile comunității.
Introducerea prevederii conform căreia, în cazul în care un cadru didactic este cercetat pentru fapte care constituie infracțiuni incompatibile cu funcția didactică, pe perioada cercetării penale, acesta nu va desfășura activități didactice cu beneficiarii primari; introducerea prevederii conform căreia bursele românilor de pretutindeni se acordă pe toată durata anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanței de vară. De asemenea, beneficiarii acestor burse pot primi în aceleași condiții cu studenții români bursă de performanță sau bursă specială.
Având în vedere faptul că interesul superior al elevului presupune adaptarea cadrului legal realității sociale astfel încât se asigure un mediu educațional sigur şi sănătos, în acest mod demersurile întreprinse de unitățile de învățământ vor putea conduce la prevenirea şi reducerea activităţilor şi comportamentelor care încalcă sau favorizează încălcarea normelor de moralitate/conduită, în orice formă de manifestare, atât ca violenţă verbală, fizică, psihologică – bullying.
Având în vedere faptul că în foarte multe situații intervenția autorităților se realizează după consumarea faptelor de violenţă verbală, fizică, psihologică – bullying, multe dintre acestea nefiind sesizate de persoanele vatămate și au un impact negativ asupra dezvoltării armonioase a beneficiarului direct, este necesar să se întărească măsurile de prevenție a acestora, pentru asigurarea mediului educațional sigur și sănătos.
Ținând cont de faptul că luarea măsurilor de reglementare a supravegherii audio-video în spațiul școlar este o măsură urgentă și necesară, se impune adoptarea prezentei ordonanțe de urgență. Având în vedere faptul că pentru a exista continuitate în educația copiilor cu cerințe educaționale speciale aceștia trebuie să fie școlarizați în unități de învățământ special, respectiv înscriși în clasa pregătitoare, după finalizarea nivelului de învățământ preșcolar special.”
This post was last modified on mart. 25, 2024, 6:11 PM 18:11