Aderarea Romaniei la Schengen din 31 martie 2024, reprezinta un moment istoric pentru tara noastra, implinindu-se practic un obiectiv vechi de aproape 14 ani de zile, atunci cand au fot indeplinite conditiile de intrare in Spatiul Schengen, dar intrarea efectiva a fost blocata sistematic.
Aderarea Romaniei la Schengen din 31 martie 2024, ora 00:00, va aduce si o serie de schimbari foarte importante cu privire la regulile din aeroporturi, astfel ca MAI a decis sa explice foarte clar ce urmeaza sa se intample din aceasta noapte in toate aeroporturile din tara, iata ce spune Bogdan Despescu, chestor general de poliție si secretar de stat in cadrul MAI.
Eliminarea ghiseelor de control al pasapoartelor
Prin aderarea României la spațiul Schengen, cetățenii care circulă spre statele Schengen și dinspre state Schengen nu vor mai fi supuși controlului sistematic la punctul de frontieră, așa cum s-a întâmplat până astăzi. Odată cu intrarea în spațiul Schengen și ridicarea controalelor la nivel aerian și maritim, cetățenii, după ce trec de controlul de securitate, se vor deplasa spre porțile de îmbarcare.
În toată această zonă, ei vor circula fără un control sistematic, așa cum am menționat. Așadar, acele ghișee care funcționează și astăzi și vor funcționa și mâine, începând cu duminică, la ora zero, vor fi ridicate, iar colegii mei, Poliția, Poliția de Frontieră și Jandarmeria vor acționa fără un loc anume destinat. Vor fi câteva puncte de lucru, dar aceste puncte de lucru au un alt rol față de ce este astăzi. Așadar, suntem pregătiți, am desfășurat o gamă largă de activități pentru a ajunge aici și cred că este un moment foarte important pentru toți cetățenii României.
Controale aleatorii, inopinate, in aeroporturile din Romania
Cetățenii care circulă spre statele Schengen sau vin din statele Schengen nu au alte obligații în plus. Au obligația să-și rezerve un loc în avion, să își achiziționeze tichetul și, bineînțeles, să fie în posesia unui act legal de călătorii.
După ce trec de controlul de securitate vor circula fără nici o problemă în tot spațiul până la poarta de îmbarcare, dar, în acest spațiu, colegii mei vor putea verifica aleatoriu, în funcție de datele din analizele de risc, în funcție de suspiciuni sau semnalări, orice persoană și va fi supusă unui control ca și astăzi, ca și până astăzi, respectiv va solicita actul de identitate, act de identitate care va stabili dacă persoana este cea din documentul respectiv, că este act de identitate sau de călătorie, și, în funcție de rezultatul verificării, dacă nu sunt probleme, va continua călătoria ca și până acum.
Conditii pentru calatoriile minorilor in Schengen
Nu sunt reguli noi referitoare la circulația minorilor, sunt aceleași reguli ca și până acum, aceleași reguli pe care le-am respectat cu toții și anul trecut, vorbim de un însoțitor care are dreptul să se deplaseze împreună cu minorul. Vorbim de un act de călătorie valabil pentru minor și, bineînțeles, să nu existe o situație care să creeze un risc asupra minorului.
Anul trecut, la nivelul Poliției Române, au fost semnalate peste 14.500 de cazuri de dispariții, din care 9500 de minori. În urma activităților, s-a clarificat situația, un număr foarte, foarte mare, aproximativ 90 și ceva la sută dintre ei, și de aceea vrem să ne luăm măsuri în continuare, să verificăm pe același procedeu de lucru ca și până acum, cu mențiunea că, de data aceasta, nu va fi un control la ghișeu, va fi un control după controlul de securitate, după trecerea de acest control de securitate în toată zona de prezență a pasagerilor însoțiți de minori până la porțile de îmbarcare.